Browsing Tag
Daniel Bălan
48 posts
Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava, un derby de totul sau nimic
Primul derby al județului Suceava în Liga a III-a va avea loc, sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora…
October 1, 2020
Foresta Suceava a obținut primele puncte din noul sezon al Ligii a III-a
Andrei Cerlincă a fost eroul ”galben-verzilor” în meciul pe care Foresta Suceava l-a disputat, sâmbătă, 19 septembrie, în…
September 20, 2020
Dorin Goian și Daniel Bălan, debut nefericit pe banca Forestei Suceava
Foresta Suceava începe cu stângul noua ediție de campionat a Ligii a III-a după înfrângerea de pe teren…
September 13, 2020
Patru jucători talentați de la Juniorul Suceava au făcut pasul la cele trei reprezentante ale județului Suceava în Liga a III-a
Sebastian Nechita, Simon Mandiuc, David Toader și Adrian Stroe sunt jucătorii formației Juniorul Suceava care au făcut pasul…
September 7, 2020
S-a stabilit programul Ligii a III-a | Rădăuți și Fălticeni întâlnesc nou-promovatele Vaslui, respectiv Borca, iar Foresta are derby cu Miroslava
Reprezentantele județului Suceava în Liga a III-a și-au aflat programul competițional pentru sezonul 2020-2021. Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți…
September 3, 2020
Stejărel Vișinar, prezentat oficial la Foresta Suceava
Fostul fundaș al Bucovinei Rădăuți și al Bacăului va evolua în sezonul 2020-2021 pentru formația pregătită de Dorin…
September 1, 2020
Loturile Forestei Suceava și Bucovinei Rădăuți se reunesc, miercuri, 8 iulie
Două dintre cele trei formații sucevene de Liga a III-a se reunesc la mijlocul acestei săptămâni în vederea…
July 7, 2020
Ion Lungu a avut o întâlnire cu Dorin Goian și Andrei Ciutac privind strategia de viitor a clubului
Primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu s-a întâlnit la finele săptămânii trecute cu noul antrenor al Forestei…
June 29, 2020
”Haideți să încercăm și asa”, de Dragoș Negură
Sunt anumite lucruri în viață pe care consider că oricât de mult ți-ai dori să le realizezi efectiv…
June 27, 2020
Vasile Vitu îi urmează pe Dorin Goian și Daniel Bălan la Foresta Suceava
Vasile Vitu, căpitanul și unul dintre cei mai importanți jucători ai Bucovinei Rădăuți în ultimele sezoane s-a înțeles…
June 26, 2020