Stejărel Vișinar, prezentat oficial la Foresta Suceava

Fostul fundaș al Bucovinei Rădăuți și al Bacăului va evolua în sezonul 2020-2021 pentru formația pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan. 

Conducerea clubului Foresta Suceava a anunțat oficial, în prima zi a lunii septembrie, transferul fundașului central, Stejărel Vișinar. La numai 21 de ani, Vișinar are un fizic impresionant, fiind de altfel unul dintre cei mai talentați jucători suceveni. Tânărul fundaș sucevean și-a început cariera de fotbalist la Sporting Suceava după care a făcut pasul la Bucovina Rădăuți, formație pentru care a evoluat timp de trei ani din 2016 până în 2019. Curtat intens de Aerostar Bacău, rădăuțenii l-au cedat până la urmă în iarna lui 2019, iar Vișinar a avut evoluții foarte bune impunându-se în primul ”11”. Tot în sezonul 2019-2020, fundașul sucevean a reușit promovarea în Liga a II-a alături de băcăuani, terminând la cinci puncte de Foresta Suceava, ocupanta locului secund. Conform Transfermarkt.de, Vișinar are o cotă de piață de 75.000 de euro.

Stejărel Vișinar: ”Am venit la Suceava să pun umărul pentru realizarea obiectivelor”

”Mă bucur că am ajuns la Foresta și că pot lucra din nou cu cei doi antrenori Goe și Dani. Revin la Suceava cu gândul să fac performanță și totodată îmi doresc ca Suceava să aibă cel puțin o echipă de fotbal în Liga a II-a. În ceea ce privește proiectul de la Suceava, am fost încântat de faptul că se vrea performanță și sper ca totul să fie bine, iar la final să ne bucurăm cu toții de rezultate. Am regăsit aici câțiva colegi cu care am jucat la Rădăuți, însă pe unii îi știu de foarte mult timp. Sunt jucători de calitate și niște caractere deosebite. Obiectivul nostru este promovarea, iar noi vom face tot posibilul pentru îndeplinirea acestuia.”, a declarat Stejărel Vișinar.

Pe lângă Stejărel Vișinar, formația antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan a înregimentat alți nouă fotbaliști în intersezon, fiind vorba de mijlocașul Lucian Sîncelean, de la Gaz Metan Mediaș, portarul Rareș Gal și fundașul dreapta Vlad Fărcășan, doi tineri fotbaliști în vârstă de 19 ani crescuți de campioana României, CFR Cluj, mijlocașul Cosmin Rotaru, de la Ceahlăul Piatra Neamț, fundașul central Cristian Novacek, de la Concordia Chiajna, portarul Daniel Zvoronciuc, apărătorul Vasile Vitu, mijlocașul Andrei Sahlean și atacantul Iosif Netbai, toți de la Bucovina Rădăuți.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts