Foresta Suceava a obținut primele puncte din noul sezon al Ligii a III-a

Andrei Cerlincă a fost eroul ”galben-verzilor” în meciul pe care Foresta Suceava l-a disputat, sâmbătă, 19 septembrie, în deplasare, în compania formației Ceahlăul Piatra Neamț. 

Echipa pregătită de tehnicienii Dorin Goian și Daniel Bălan a spart gheața în cea de-a doua etapă a campionatului prin victoria de pe terenul formației Ceahlăul Piatra Neamț, una dintre contracandidatele pentru promovarea în Liga a II-a. Deși au început destul de timid jocul de sub Pietricica, ”galben-verzii” au echilibrat meciul la jumătatea primei reprize. Tabela arăta la pauză un scor alb între cele două formații.

În repriza secundă, Andrei Cerlincă a reușit unicul gol al partidei în minutul 71, gol care urma să aducă și cele trei puncte mult așteptate de gruparea suceveană.

Foresta Suceava a început partida în următoarea formulă: Gal – Fărcășan, Vișinar, Celeadnic, Drugă (căpitan), Stănescu, Săhlean, Ungurianu, Dicu, Martin, Cerlincă.

În altă ordine de idei, la finele săptămânii trecute, oficialii Forestei Suceava au anunțat că au ajuns la un acord cu juniorii Ciprian Hostiuc, Andrei Popovici si Vlăduț Cimbru, jucători crescuți de LPS Suceava.

În runda următoare, Foresta Suceava va primi pe teren propriu vizita formației CSM Bucovina Rădăuți.

 

Rezumatul meciului dintre CSM Ceahlăul Piatra Neamț și ACS Foresta Suceava 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Dan Eșanu

Total
0
Shares
Related Posts