Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava triumfă în finala Cupei României – faza județeană, în fața specialistei Viitorul Liteni

Echipa pregătită de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco a reușit o performanță notabilă în acest sezon competițional, cucerind eventul: titlul de campioană a Ligii a IV-a Suceava și trofeul Cupei României – faza județeană.

După o campanie aproape perfectă în campionat, unde sucevenii au încheiat sezonul neînvinși, cu 21 de victorii și un singur rezultat de egalitate în cele 22 de etape, și un golaveraj spectaculos de 132 de goluri marcate și doar 15 primite, Cetatea 1932 a confirmat forma excelentă și în Cupa României.

Sâmbătă, 14 iunie, pe stadionul din Putna, Cetatea 1932 a încheiat sezonul cu stil, impunându-se categoric, 5–0, în fața formației CSO Viitorul Liteni, în finala Cupei României – faza județeană.

Scorul a fost deschis în minutul 11 de Andrei Cerlincă, iar Marius Bogdan Filip a majorat avantajul în prelungirile primei reprize. În repriza secundă, Iosif Netbai a punctat la scurt timp după intrarea în teren în minutul 53, iar Andrei Cerlincă și-a completat dubla în minutul 66. Spectacolul ofensiv a fost încheiat de Ruslan Chelari, care a înscris golul al cincilea în minutul 82, în urma unei faze de manual.

Evoluția lui Andrei Cerlincă a fost remarcabilă: două goluri și o pasă decisivă, prestație care i-a adus titlul de „Jucătorul finalei”.

Cu cele două trofee în vitrină, Cetatea 1932 Suceava se pregătește acum de cea mai importantă confruntare a sezonului: barajul de promovare în Liga a III-a. Adversara din dublă manșă va fi AS Bârsănești, campioana Ligii a IV-a din județul Bacău.

Primul meci se va disputa duminică, 22 iunie, de la ora 18:00, pe stadionul Areni din Suceava. Returul este programat o săptămână mai târziu, la Onești, cu începere de la ora 17:30.

Clubul le mulțumește tuturor celor care au contribuit la acest parcurs – jucători, antrenori, sponsori și suporteri. Misiunea nu s-a încheiat, urmează pasul cel mare spre Liga a III-a, acolo unde așteptăm ca suporterii să ne fie al 12-lea jucător.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac – Bucovina Sport

Total
0
Shares
Related Posts