Oțelul Galați – Şomuz Fălticeni, astăzi de la ora 17:00

Şomuz Fălticeni se pregătește astăzi de un meci de pe urma căruia nu are prea mari speranțe.

Fălticenenii nu stau foarte bine cu moralul, după ce etapa trecută au pierdut la scor în fața echipei clasate pe locul al 6-lea, Sporting Lieşti, îngreunându-şi foarte mult viața în Liga a 3-a. Astăzi, au plecat la Galați unde vor avea parte de un meci extrem de greu împotriva Oțelului, de la care nu au așteptări prea mari. Cu o zi înaintea acestui meci, Şomuz şi-a schimbat și antrenorul, echipa fiind pregătită acum de Daniel Stoica, care va fi ajutat de către secunzii Geo Stanca și Iulian Darabă. Odată cu venirea sa, noul antrenor a adus cu el și câțiva tineri de perspectivă de la Botoșani, echipă pe care a pregătit-o până de curând. Daniel Stoica va debuta pe banca Fălticeniului în meciul din această după amiază împotriva Oțelului. Ocupantă a locului 2 în clasament, Oțelul Galați este o echipă foarte greu de învins pe teren propriu, în acest retur de campionat fiind neînvinși acasă. Gălățenii vin după un egal obținut în ultimele momente ale meciului în fața echipei FC Botoșani II și cu siguranță vor încerca să recupereze punctele pierdute în etapele ce urmează. În tur, atunci când cele două echipe s-au întâlnit ultima oară, Şomuz Fălticeni a fost învinsă de către Oțelul cu scorul de 1-5, unicul gol al fălticenenilor fiind marcat de Ungureanu. Fălticenenii se află în acest moment pe locul 13, direct retrogradabil, cu 17 puncte, iar o înfrângere astăzi i-ar afecta foarte mult rămânerea în eşalonul al treilea. În meciul de astăzi, antrenorii Şomuzului nu se vor putea baza pe Kuruc, care este accidentat și pe Tomescu, care este suspendat după ce în meciul trecut a văzut cartonașul roșu.

Ne așteaptă o deplasare grea la Galați, unde nu ne putem propune prea multe. O să încercăm să ne mobilizăm pentru următoarele etape

, a declarat antrenorul secund Iulian Darabă pentru GazetaSV.

Meciul va avea loc de la ora 17:00 pe Stadionul “Oțelul” din Galați.

Programul etapei a XXII-a:

Marți, 9 aprilie, ora 17:00:

  • CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți (2-2)
  • Ştiința Miroslava – FC Botoșani II (2-0)

Miercuri, 10 aprilie, ora 17:00:

  • Râmnicu Sărat – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
  • Sănătatea Darabani – Gloria Buzău
  • Oțelul Galați – Şomuz Fălticeni
  • Sporting Lieşti – CSM Focșani
  • Metalul Buzău – Foresta Suceava

KSE Târgu Secuiesc va sta.

Articol scris de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts