Jucătorii Bucovinei Rădăuți încearcă să-și ridice moralul cu CSM Bacău

Bucovina Rădăuți – CSM Bacău, mâine, începând cu ora 18:00 pe stadionul Municipal din Rădăuți. 

După un joc modest în Cupa României în fața Forestei Suceava, rădăuțenii vor să-și ridice moralul în primul joc oficial acasă în acest sezon. Formația antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan vor primi vizita unei nou-promovate care în prima etapă a fost învinsă pe teren propriu de o altă echipă suceveană și anume, Șomuz Fălticeni. În campionat, Bucovina Rădăuți s-a impus cu scorul de 1-0 la Vaslui în fața formației Hușana Huși. Pentru rădăuțeni, jocul cu CSM Bacău este bine-venit pentru a-și putea reface moralul. Trebuie să ținem cont și de faptul că sunt echipe care neglijează jocurile din Cupa României pentru a putea pune accent pe campionat.

Imediat după meciul cu Foresta Suceava din Cupa României, atacantul Iulian Ionesi a ținut să mulțumească suporterilor rădăuțeni pentru prezența numeroasă la acel joc, dar le-a promis că vor arăta altfel în meciurile care urmează:

”MULȚUMIM FOARTE MULT PUBLICULUI NUMEROS CARE A VENIT PE ”ARENI” SĂ SUSȚINĂ ECHIPA NOASTRĂ, AȚI FOST LA MARE ÎNĂLȚIME, NU ACELAȘI LUCRU PUTEM SPUNE ȘI DESPRE JOCUL ECHIPEI NOASTRE, CARE NU A AVUT UN JOC BUN ȘI ÎN CONSECINȚĂ AM PIERDUT ACEST MECI, DAR PROMITEM CĂ ÎN MECIURILE CE URMEAZĂ VOM ARATĂ CU TOTUL ALTFEL ȘI VOM ADUCE VICTORIILE DORITE DE NOI TOȚI, VĂ AȘTEPTĂM SÂMBĂTĂ LA MECIUL CU CSM BACĂU, PE STADIONUL ”MUNICIPAL” RĂDĂUȚI, ÎNCEPÂND CU ORELE 18:00, SĂ FIM DIN NOU LA ÎNĂLȚIME. HAI BUCOVINAAAAA! ÎNCĂ ODATĂ VĂ MULȚUMIM ENORM CĂ AȚI FOST ȘI SUNTEȚI ALĂTURI DE NOI!”

Clasamentul Ligii a III-a după prima rundă: 

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. ACS Foresta Suceava 1 1 0 0 3-0 3 3
2. CS Aerostar Bacău 1 1 0 0 3-1 2 3
3. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 1 1 0 0 2-1 1 3
4. ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1 1 0 0 2-1 1 3
5. FC Ozana Târgu Neamț 1 1 0 0 1-0 1 3
6. CSM Bucovina Rădăuţi 1 1 0 0 1-0 1 3
7. ACS Şomuz Fălticeni 1 1 0 0 1-0 1 3
8. ACS KSE Târgu Secuiesc 1 0 1 0 0-0 0 1
9. ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 1 0 1 0 0-0 0 1
10. CS Ştiinţa Miroslava 1 0 0 1 1-2 -1 0
11. CSM Paşcani 1 0 0 1 1-2 -1 0
12. CSM Focşani 2007 1 0 0 1 0-1 -1 0
13. CSM Bacău 1 0 0 1 0-1 -1 0
14. ACS Hușana Huși 1 0 0 1 0-1 -1 0
15. AFC Botoşani 2 1 0 0 1 1-3 -2 0
16. CS Sporting Lieşti 1 0 0 1 0-3 -3 0

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts