Foresta Suceava, unirea ”galben-verde” cu Sporting Juniorul Vaslui

Că tot e la modă acum ”unirea” echipelor, modelul Viitorul Constanța – Farul Constanța a fost preluat și în Liga a III-a de Foresta Suceava și Juniorul Suceava. Nu mai puțin de 12 jucători au ajuns pe Areni de la gruparea vasluiană, iar surse din presa din Vaslui afirmă că actualul tehnician al grupării sucevene ar fi trebuit să o preia pe Sporting Juniorul.

La primul antrenament pe stadionul Areni, noul tehnician al grupării sucevene, Ionuț Moșteanu a avut sub comandă 27 de jucători:

Portari: Ionuț Ailenei, Alexandru Dohotaru

Fundași: Oluwaseun Agbomoniyi , Alexandru Crap, Ștefan Ștefanovici,  Ovidiu Costache, Andrei Mihai, Marcel Chiorean, Karime Makongo, Tudor Cârlan.

Mijlocași:  Iosif Netbai, Vlad Cimbru, Lucian Sîncelean, Darius Vultur, Jordan Atouba, Jude, Samson, Ruslan Chelari, Ilie Marian, Ciprian Hostiuc, Ionel Codreanu, Octavian Cracea, Iustin Oblesniuc.

Atacanți: Robert Martin, Chika Odoh , Sherghei Trofan, Leonid Gherase.

Conducerea clubului de pe Areni a precizat că în perioada următoare vor ajunge și alți jucători pe Areni, majoritatea cu o experiență mare în fotbal pentru a pune umărul la un nou episod al promovării în Liga a II-a.

Clubul sucevean și-a programat deja șapte partide de pregătire cu Șomuz Fălticeni (21 iulie), Ceahlăul Piatra Neamț (24 iulie), Oțelul Galați (30 iulie), Știința Miroslava (7 august), Aerostar Bacău (11 august), Dante Botoșani (14 august) și Șomuz Fălticeni (20 august).

Reunirea lotului a avut loc luni, 12 iulie, începând cu ora 18:00, însă invitațiile au fost trimise după ureche presei și în special celor care nu au tras de mânecă staff-ul și conducerea clubului pentru rezultatele din sezonul precedent, că deh așa se face la un club profesionist de fotbal.

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts