Despre cum s-a văzut Cupa Moș Crăciun din tribune

A fost pentru prima dată când am participat ca partener media la o astfel de competiție, însă sunt convins că nu va fi ultima. Cupa Moș Crăciun ediția a XIII-a reprezintă una dintre competițiile unice în România și deosebește de celelalte competiții prin simplul fapt că nu există pierzători, ci doar câștigători. Dacă la celelalte 12 ediții, competiția a mers după un tipar comun cu altele, anul acesta președintele AJF Suceava, Ciprian Anton a încercat să schimbe perspectiva competiției.

Astfel, timp de două zile, copiii cu vârstele între 6 și 8 ani, emoționați vizibil și uneori ușor derutați de indicațiile “antrenorilor” din tribună, au creat un adevărat spectacol. Spun spectacol pentru că cei mici au arătat determinare și dorință de a le demonstra atât antrenorilor cât și părinților că ei pot fi viitorul. Probabil că, fiind la prima participare, nu am realizat până în prezent cât de mult înseamnă pentru un copil promovarea și participarea la astfel de competiții.

Chiar dacă deocamdată vârsta, fizicul, dar și gândirea nu-i ajută, astfel de competiții le sunt de mare ajutor. Nu pot să nu laud inițiativa președintelui AJF, Ciprian Anton vis a vis de organizarea din acest an. Pricipalul obiectiv și anume de a-i vedea la final fericiți pe toți copiii a fost îndeplinit cu succes. Rezultatele de pe hârtie nu au mai contat, iar micuții fotbaliști nu au plecat cu mâna goală pentru că toată lumea a fost câștigătoare. Însă, diplomele, trofeele și medaliile nu au fost singurele lucruri cu care au plecat prichindeii din sala “Dumitru Bernicu”, aceștia au mai primit din partea Asociației Județene de Fotbal și câteva cadouri. Și pentru ca să nu fim acuzați de subiectivitate, pregătim în perioada următoare pentru dumneavoastră un scurt reportaj de la Cupa Moș Crăciun 2019 – Ediția a XIII-a.

Un lucru este cert, sportul unește oameni, iar în cadrul acestei competiții am cunoscut copii, profesori, antrenori, părinți și bunici mulțumiți de ideea organizării unor competiții în care toată lumea să fie câștigătoare.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts