Dor, emoție, pasiune și patru goluri…

Miercuri 04.11.2020.

O dată pe care cu siguranță nu o voi uita niciodată. Deși o zi normală pentru mine cu rutina clasică a programului de muncă, data de astăzi marchează reîntâlnirea cu un loc atât de drag sufletului meu. Astăzi, după fix un an, am pășit din nou pe stadion, am simțit mirosul de iarbă verde, am simțit din nou emoțiile unui meci văzut live. Cât de bătrân, dar și cât de frumos ești Areniule… Mi-ai lipsit mult în tot acest timp. Erai liniștea mea de week-end, erai locul în care deja îmi făcusem prietenii strânse.

Cuminte, astăzi, m-am așezat în spatele băncilor de rezerve. În față aveam tribuna a doua, vestita tribună a doua aș putea zice. Tribuna care meci de meci era al 12-lea jucător al Forestei, era aproape imposibil să stai acolo și să nu îți simți măcar odată părul cum se ridică de pe tine. Dar astăzi totul e altfel. Nu doar lumea cotidiană e alta ci și fotbalul.

Pandemia ne-a interzis accesul pe stadioane, iar acum dacă îți găsești numele pe lista oficială a jocului te poți considera fericit. Așa s-a întâmplat și cu mine astăzi când am asistat pe viu la jocul dintre Foresta Suceava și Juniorul Vaslui. O restanță de acum două etape, o restanță extrem de importantă pentru gazde.

Având un început mai degrabă timid de campionat, Foresta se găsea în situația de a fi astăzi aproape condamnată la victorie pentru a-și păstra șanse reale de accedere la barajul pentru liga secundă. Deși scorul final de 4-0 nu ar spune asta nu a fost deloc un meci ușor. Tinerii jucători ai oaspeților au oferit o replică bună timp de o oră, jucătorilor pregătiți de Ivan Gvozdenovic trebuindu-le 68 de minute pentru a deschide scorul prin tânărul Filip. Din minutul 68 și până la final meciul a fost unul total diferit.

Juniorul Vaslui a fost nevoită să iasă la joc, iar de asta a profitat Alex Marin. Cel poreclit Calu’ a înscris până la final de nu mai puțin de 3 ori, scorul final de 4-0 reprezentând cea mai clară victorie a Forestei în acest sezon. O victorie foarte importantă pentru Foresta care în momentul oficializării acelui 3-0 la masa verde din partida cu Rădăuți va ocupa pentru prima oară în acest sezon un loc de baraj fiind la doar 3 puncte în spatele liderului Știința Miroslava.

Mi-a fost extrem de dor de tot ce mi s-a întâmplat astăzi. Am ajuns cu 30 de minute înaintea fluierului de start și am plecat din stadion odată cu jucătorii către vestiare, atât de dor mi-a fost.

O să ne mai revedem dragă Areni, nu știu când, dar sigur voi mai călca gradenele tale vechi. Până atunci, astăzi, m-ai făcut încă odată să mă conving că e mai frumos un Foresta-Vaslui de pe stadion decât un Barcelona-Real Madrid de pe canapea.

 

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: GazetaSV.ro

Total
0
Shares
Related Posts