Viitorul Liteni, pregătită de dubla cu Unirea Curtești

Județul Suceava poate avea în următorul sezon al Ligii a III-a încă o reprezentantă dacă Viitorul Liteni va trece în barajul de promovare de campioana județului Botoșani, Unirea Curtești. 

Viitorul Liteni vrea să dea lovitură și să obțină promovarea în Liga a III-a. Tehnicianul echipei din Liteni, Demis Maranda este încrezător înaintea acestei duble și vrea să încununeze acest titlu de campioană și cu o promovare în eșalonul al treilea. Formația lui Maranda va evolua în deplasare, în turul barajului de promovare în Liga a III-a, împotriva campioanei județului Botoșani, Unirea Curtești. Totodată, antrenorul echipei sucevene nu vede o favorită clară înaintea acestei duble, șansele fiind egale de ambele părți, însă speră ca jucătorii săi să arate că munca din acest campionat nu a fost în zadar.

Demis Maranda: ”Șansele sunt 50-50”

”Mergem să jucăm! Șansele sunt egale de ambele părți, dar ne dorim ca din cele două manșe să ieșim învingători, încununând astfel un an competițional de excepție! Sunt fericit că avem tot lotul valid din punct de vedere medical și putem aborda cu optimism cele două partide.”, a transmis Demis Maranda, antrenorul grupării Viiitorul Liteni.

Viitorul Liteni se va deplasa cu următorul lot: 

-portari- Meinhofer D., Abeni A.;
-fundași- Răzlog V., Răzlog P., Bumbac C., Bîgu R., Mărăcineanu B., Aghiorghiesei O., Dumitraș A.;
– mijlocași- Maftei P., Nuțescu I., Rusu R., Tomescu R., Andronache F., Curic A.;
-atacanți- Malanca C., Gliga N., Lungu D.
-antrenor principal prof. Maranda D., antrenor secund Holca C.
-delegat Purnichi G.

Primul meci dintre Unirea Curtești și Viitorul Liteni va avea loc, sâmbătă, 17 iunie, ora 18:00, la baza sportivă din Băiceni (jud. Botoșani), iar returul se va disputa la finalul săptămânii viitoare pe stadionul din Liteni.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Dănuț Chidoveț

Total
0
Shares
Related Posts