Viitorul Darabani, coșmarul Bucovinei Rădăuți

Lanterna roșie a Seriei I a reușit să obțină primele puncte din acest sezon chiar în compania Bucovinei Rădăuți, formație pe care a eliminat-o și în Cupa României. 

Viitorul Darabani produce surpriza etapei și o învinge pe Bucovina Rădăuți cu scorul de 3-2 după ce înaintea partidei oaspeții plecau din postura de favoriți, iar formația botoșăneană era o victimă sigură pentru trupa lui Ionuț Plămadă. Cum socoteala din târg nu se potrivește de multe cu cea de acasă și în fotbal uneori lucrurile nu stau așa cum își doresc unii. Totuși, echipa care până în această rundă nu avea nici un punct după patru etape, iar Bucovina Rădăuți venea din postura de echipă neînvinsă în actualul sezon de Liga a III-a, jucătorii pregătiți de Cristi Ungureanu au produs un adevărat șoc.

Jocul a început cum nu se putea mai bine pentru rădăuțeni care au deschis scorul în minutul 23 prin golgheterul Ionel Stoian, însă Adrian Gheorghiciuc avea să restabilească egalitatea pentru gazde în urma unui penalty pe care l-a transformat fără probleme în minutul 38. Gazdele au mai dat o dată lovitura prin Bogdan Melinte care a dus scorul la 2-1 chiar înainte de pauză.

Repriza secundă a debutat cum nu se putea mai prost pentru rădăuțeni care s-au văzut nevoiți să recupereze acum un avantaj de două goluri în urma reușitei lui Adrian Cososchi din minutul 48. Jucătorii lui Plămadă au încercat să revină pe tabelă, însă doar Armand Șvichi a mai izbutit un gol în minutul 78 și a stabilit astfel scorul final 3-2 pentru Viitorul Darabani.

Bucovina Rădăuți a început partida în următoarea formulă: Udeanu – Coajă, Florescu, Dumitraș, Leonte, Baciu, Aftanache, Ungurianu, Stroe, Șpac, Stoian.

În runda următoare, trupa lui Ionuț Plămadă va primi vizita pe teren propriu a grupării Șomuz Fălticeni.

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts