FC Șoimii Gura Humorului a obținut un succes extrem de important în etapa a V-a din play-off-ul Ligii a III-a, reușind să se impună în deplasare, pe terenul formației Sporting Liești, cu scorul de 2-1.
Echipa pregătită de Sebastian Vicol și Vasile Prisacă a bifat astfel trei puncte importante în lupta pentru menținerea locului secund în clasament, după un meci în care humorenii au fost nevoiți să revină de la 0-1.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, însă gazdele au deschis scorul imediat după pauză, în minutul 47, prin Gicu Iordache.
Gruparea din Gura Humorului a reacționat rapid, iar în minutul 54 a beneficiat de o lovitură de pedeapsă intens contestată de formația gazdă. Cătălin Golofca și-a păstrat calmul și a transformat fără emoții penalty-ul, restabilind egalitatea.
Golul victoriei pentru humoreni a venit în minutul 70, când Georgică Popovici a înscris pentru 2-1 și a adus trei puncte extrem de importante pentru formația suceveană.
FC Șoimii Gura Humorului a început partida în următoarea formulă: Ailenei – Florescu, Copoț-Barb, Păun, Datcu, Popovici, Ștefănescu, Golofca, Csiszer, Fulop, Ilie.
În urma acestui rezultat, FC Șoimii Gura Humorului își consolidează poziția secundă în clasamentul play-off-ului Ligii a III-a, acumulând 24 de puncte, cu unul mai puțin decât liderul Cetatea 1932 Suceava.
În etapa următoare, formația antrenată de Sebastian Vicol și Vasile Prisacă va evolua pe stadionul Areni, unde va întâlni formația CS Blejoi, într-un meci programat sâmbătă, 9 mai, de la ora 18:00.
Sursa foto: Sporting Liești


