Un nou recital de goluri în Liga a IV-a

Liderul Șomuzul Preutești își continuă seria meciurilor fără punct pierdut și ajunge la cinci victorii din cinci posibile. 

În primul joc al rundei, Foresta II Suceava a cedat la limită pe teren propriu în compania formației Concordia Grămești, scor 0-1. ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc și Academica Gălănești le-au oferit suporterilor prezenți la joc un meci cu goluri multe, iar trupa lui Adrian Axinte s-a impus cu scorul de 5-2, grație reușitelor lui Stroia (2 goluri), Tomco, Vaman și Florescu.
Într-un alt joc al zilei, Juniorul Suceava a făcut instrucție cu Sporting Poieni Solca pe care a zdrobit-o pur și simplu cu scorul de 9-0, în timp ce Viitorul Liteni a umilit-o pe Moldova Drăgușeni chiar pe terenul său cu scorul de 4-0.
Victoria Vatra Moldoviței a dat-o la pace cu Recolta Fîntînele cu care a remizat scor 1-1 pe teren propriu. O remiză mult mai spectaculoasă a fost la Frătăuții Vechi acolo unde Progresul și Bucovina Dărmănești au încheiat 4-4 cum ar spune unii ”patru patru ca la teatru”. 🙂 Pentru Dărmănești au marcat Bodnariuc o dublă, G. Parasca și Abdulucăi cu câte o reușită.
În ultimul joc al rundei, liderul Șomuzul Preutești a oferit o lecție de fotbal echipei Dorna Vatra Dornei pe care a învins-o cu scorul de 5-0. Gruparea Siretul Dolhasca a stat în această rundă.
Articol scris de: Adrian Negru
Sursa foto: facebook.com/Șomuzul Preutești
Total
0
Shares
Related Posts