Gândurile unui suporter ce a înghețat în tribună până la final pentru Foresta

Pentru tine, echipa mea, vin la meci să te susțin și să îngheț! 🙂  

Astăzi pot spune că sunt dezamăgit. Și nu sunt dezamăgit de faptul că am fost învinși de UTA. Desigur, un egal era echitabil, dar așa este fotbalul. Nu sunt dezamăgit nici de brigada de arbitri care astăzi ori a fost rău intenționată, ori a fost extrem de slabă. Nu sunt dezamăgit că arbitrul a fluierat anapoda, sau că le-a permis arădenilor să tragă nestingheriți de timp. Greșelile de arbitraj fac și ele parte din farmecul fotbalului.

Astăzi mă simt dezamăgit pentru toți spectatorii care au venit la meci. Cred că mare parte din cei care aproape ați înghețat în tribună, o să îmi dați dreptate, am fost dezamăgit de atitudinea unui jucător. Un jucător care nu duce lipsă de talent, dar care astăzi a refuzat pur și simplu jocul. Vorbesc acum despre un jucător care nu a câștigat un duel și nu cred că a tras mai mult de un șut spre poartă tot meciul. Sincer, am fost încântat când am aflat că vine la Suceava, pentru că acest jucător a rămas cu o poliță neplătită de anul trecut, atunci când a plecat de la echipă exact în momentul în care au început să apară problemele. Era, desigur, dreptul lui să facă asta, și nu poate fi condamnat pentru asta, însă ceilalți jucători de ce nu au făcut ca el? Vă aduceți aminte anul trecut, la penultimul meci acasă, jucătorii stăteau plângând la poarta stadionului după meci. Plângeau pentru o echipă de care erau atașați și pentru care au muncit. Anul acesta s-a întors la echipă și, credeam eu, că a venit să demonstreze ceva publicului. Că vrea să lupte pentru echipă, pentru suporteri, ori măcar pentru a-și merita salariul. Din păcate pentru noi, pare că acest jucător fuge doar când este vorba de comisii. Nu poți să fii atacant și să îți fie lene să alergi după un balon, sau să câștigi un duel, nu mai zic, să nu fii capabil ca atacant să tragi un șut pe poartă într-un meci întreg.

Noi, cei care am înghețat în tribună, ne-am minunat de energia cu care Florentin Petre a încercat să își motiveze jucătorii și ne-am minunat de toată energia pe care și-a conservat-o pentru acasă acest jucător. 

 

Total
0
Shares
Related Posts