Sponsori Sponsori

Trei atleți dorneni sponsorizați prin programul de promovare a talentelor inițiat de Mol România și Fundația Pentru Comunitate

Trei sportivi cu rezultate foarte bune de la CSM Dorna Vatra-Dornei, Alexandru Prâsneac, Claudia-Ionela Costiuc și Petru Bodea, au fost selectați pentru a beneficia de sponsorizare în cadrul unui program dedicat promovării tinerelor talente, inițiat de Mol România și Fundația Pentru Comunitate. Aceștia au fost aleși dintre cei 579 de candidați înscriși în competiție, cel mai mare număr de până acum în cadrul celei de-a XVII-a ediții a programului.

Cu performanțe deosebite la competițiile naționale și balcanice, cei trei atleți din Vatra-Dornei vor primi sprijin financiar pentru a-și continua parcursul ascendent. Programul, care a reușit să ofere finanțări pentru 128 de sportivi și artiști din întreaga țară, are ca scop susținerea tinerilor cu potențial în diverse discipline, fie sportive, fie artistice. Suma totală alocată acestui proiect este de 560.000 lei, fiecare solicitant având posibilitatea de a obține până la 10.000 lei pentru achiziționarea de echipamente necesare sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare.

Președintele juriului la secțiunea sport, Violeta Beclea-Székely, campioană europeană la atletism și doctor în sport, a evaluat propunerile și a decis finanțarea celor trei sportivi dorneni datorită rezultatelor lor excelente.

Cristian Prâsneac, antrenor și profesor la CSM Dorna Vatra-Dornei, a subliniat importanța acestui sprijin:

„Această finanțare vine după un an competițional foarte bun, în care sportivii dorneni au obținut rezultate excelente la Campionate Naționale și Balcanice. Cred că acești sportivi minunați au reprezentat cu brio Țara Dornelor și Municipiul Vatra-Dornei la competiții naționale și internaționale.”

Contractele de sponsorizare vor fi expediate după data de 1 septembrie.

Total
0
Shares
Related Posts