Primul campionat județean de oină din istoria judetului Suceava

Asociaţia Club Sportiv Avântul Frasin, în parteneriat cu Asociația Județeană de Oină Suceava, organizează în data de 10 decembrie 2022, începând cu ora 9:00, la sala de sport din complexul Ariniș din Gura Humorului, proiectul Sănătate prin sport! – Liga Florilor la Oină. Acest proiect este finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.

Proiectul asociază importanța sportului în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, cu dezvolarea spiritului competitiv și de fair play în rândul acestora. Finalitatea proiectului va premia cele mai bune echipe cu titlul de „Campioană Județeană la Oină”. Evenimentul se va desfășura în Gura Humorului, în sala de sport a complexului Ariniș, competiția fiind acreditată de Federația Română de Oină, aceasta desfășurându-se conform regulamentelor pentru categoria de vârstă, juniori II.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

Prin intermediul programului Start ONG, am conceput un proiect, ce va oferi oportunitatea pentru 100 de copii, de a face sport, de a se întrece într-o competiție sportivă oficială, de a-și dezvolta spiritul fair play și totodată de a promova și dezvolta sportul nostru național oina, la nivelul județului Suceava. Vor participa 10 echipe, dintre care 5 echipe la fete și 5 echipe la baieți. Vor fi două campionate, iar la finalul disputelor, se va stabili primele campioane județene din istoria oinei în județul Suceava.”, a transmis Iulian Palahniuc – Președintele ACS Avântul Frasin și a Asociației Județene de Oină Suceava

Total
0
Shares
Related Posts