România U15 a devenit campioană balcanică la lupte greco-romane

Echipa națională U15 a României, pregătită de profesorul Valerică Gherasim, a devenit campioană balcanică la lupte greco-romane. 

România s-a aflat pe locurile fruntașe la Balcaniadă dominând competiția. Echipele României au obținut locul 1 în clasamentul pe Echipe la toate cele trei stiluri: Lupte Greco-romane, Lupte Feminine și Lupte Libere.

Nu mai puțin de 10 medalii au reușit să obțină sportivii pregătiți de profesorul Valerică Gherasim care s-a declarat mulțumit după evoluțiile luptătorilor români în cadrul competiției.

„A fost o întrecere foarte puternică, doar la concursul Under 15 de la greco-romane fiind angrenați peste 500 de competitori din 9 țări. Sunt bucuros pentru elevii mei, care au obținut 10 medalii în întrecerile individuale. Din lotul național a făcut parte și sportivul Alexandru Lungu, pregătit de antrenorul Florin Rusu la CSM Bucovina Rădăuți, care a cucerit medalia de bronz la categoria 44 de kilograme. La final am fost felicitați de conducerea federației pentru rezultate, iar premierea a fost efectuată de două mari legende, foștii campioni olimpici Ștefan Rusu și Vasile Andrei”, a declarat Valerică Gherasim, citat de Monitorul de Suceava.

 

Sursa foto: Federația Română de Lupte

Total
0
Shares
Related Posts