Ripensia Timișoara – Foresta Suceava, mâine, ora 11:00

”Galben-verzii” debutează în noul sezon al Ligii a II-a cu aceleași probleme de la sfârșitul sezonului trecut. 

După multe frustrări și supărări, iubitorii fotbalului sucevean vor avea ocazia să mai vadă încă un sezon cu meciuri de Liga a II-a pe bătrâna noastră arenă. Problemele sunt pe departe să se fi rezolvat la echipa suceveană, dacă primăria nu poate da nicio mână de ajutor, nici cei din domeniul privat nu se înghesuie să ajute această echipă. Astfel, în cadrul meciul de mâine de la Timișoara, Foresta Suceava va alinia un prim 11 format doar din juniori. În condițiile acestea, așteptările suporterilor suceveni nu sunt mari, doar o minune va putea face ca formația bucovineană să scape neînvinsă în meciul de mâine. Președintele consiliului de administrație al Forestei, Andrei Ciutac caută în continuare soluții pentru a rezolva o parte din problemele financiare.

Ripensia, redebut în Liga a II-a după 69 de ani

”Mâine, după 69 de ani, Ripensia revine în eșalonul secund al fotbalului românesc. Acasă, pe Arena Ciarda Roșie, de la ora 11. Adversar, ACS Foresta Suceava.

Bucovinenii trec printr-o situație financiară extrem de grea, vecină cu desființarea. Nu au efectuat nici măcar un antrenament în această vară, aproape toți jucătorii au plecat și se părea că noua Foresta nu se va mai înscrie în acest sezon. În ultima clipă, s-a ales varianta continuării în Liga a II-a, transferându-se o grupă de juniori de la clubul juvenil Omnia Suceava, cu tot cu antrenorul lor, Florin Cristescu, fost căpitan al CSM-ului sucevean la istorica promovare în elită din 1987.

Observatorul meciului va fi Adrian Lucaci (Arad), fost jucător al Stelei în anii ’80.”, scrie site-ul oficial al bănățenilor (http://www.ripensia-sport-magazin.ro).

Hai Foresta! Hai Suceava!

Total
0
Shares
Related Posts