Sponsori Sponsori

Reprezentantele județului Suceava evoluează sâmbătă în etapa a VII-a a Seriei I a Ligii a III-a

Urmează o nouă rundă fierbinte în Seria I a Ligii a III-a, acolo unde cele trei reprezentante ale județului Suceava. Cetatea 1932 Suceava, Șoimii Gura Humorului și Bucovina Rădăuți, se pregătesc pentru confruntări decisive în lupta din fruntea clasamentului.

Etapa trecută a fost una perfectă pentru echipele din Suceava, care au obținut victorii categorice. Cetatea 1932 Suceava a spulberat în deplasare formația USV Iași cu un neverosimil 5-0. FC Șoimii Gura Humorului și-a continuat parcursul excelent, trecând fără emoții de Știința Miroslava, scor 4-0, pe stadionul Areni. La rândul său, Bucovina Rădăuți a obținut trei puncte prețioase în deplasarea de la Adjud, unde s-a impus cu 2-0.

Etapa a șaptea programează însă teste importante. Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 15:00, Cetatea 1932 Suceava, echipa antrenată de Dorin Goian, primește vizita celor de la CS Gheorgheni pe stadionul Areni, într-un duel în care sucevenii caută să își continue seria victorioasă. În același timp, la Rădăuți, pe stadionul Municipal, se joacă derby-ul județean dintre Bucovina și Șoimii Gura Humorului, o confruntare cu miză atât pentru clasament, cât și pentru orgoliile locale.

Înaintea acestei runde, Șoimii Gura Humorului ocupă fotoliul de lider, cu 15 puncte adunate în șase etape, urmată de Cetatea 1932 Suceava, pe locul secund, cu 12 puncte. Bucovina Rădăuți este pe poziția a opta, cu 7 puncte, dar poate urca în ierarhie cu o victorie în derby-ul cu humorenii.

Total
0
Shares
Related Posts