Sponsori Sponsori

Meciul dintre ACS Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni va fi transmis pe SportSV

SportSV.ro va transmite jocul de mâine dintre Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni începând cu ora 14:00. 

Pentru a veni în sprijinul celor care nu vor putea ajunge la acest joc și a celor care se află în afara țării, SportSV.ro va transmite unul dintre derby-urile fotbalului sucevean din Liga a III-a. Totodată, acest meci nu ar fi putut fi transmis dacă cei din conducerea clubului de pe Areni nu și-ar fi dat acord, iar pe această cale dorim să le mulțumim. La ora meciului sunt anunțate -2 grade Celsius, însă sperăm să avem parte de căldură din partea tribunelor, dar și un spectacol oferit de jucătorii ambelor echipe în teren. Meciul va fi mai mult ca sigur unul interesant pentru că cele trei puncte sunt vitale pentru ambele echipe, iar un eventual eșec nu ar ajuta niciuna dintre cele două formații. Dacă ”galben-verzii” au nevoie de cele trei puncte pentru a rămâne aproape de liderul Ligii a III-a, Aerostar Bacău, de partea cealaltă, fălticenenii vor cele trei puncte pentru a scăpa de emoțiile locurilor care duc în Liga a IV-a. Foresta Suceava ocupă locul al treilea în clasament, în timp Șomuz Fălticeni se află pe poziția a zecea.

Meciul dintre ACS Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni va avea loc vineri începând cu ora 14:00 pe stadionul Areni.

Dacă aveți sugestii sau diverse propuneri pentru a îmbunătăți calitatea transmisiunilor, așteptăm cu interes mesajele voastre pe pagina noastră de facebook. Și totodată îi așteptăm alături de noi pe toți cei care se pot implica în proiectele pe care le desfășurăm.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto:  Gabriel Mihai

Total
0
Shares
Related Posts