Sponsori Sponsori

Bucovina Dărmănești câștigă derby-ul cu Voința Zvoriștea în antepenultima etapă a Seriei I a Ligii a V-a

Scorul etapei cu numărul 24 din Seria I a Ligii a V-a s-a înregistrat în partida dintre Viitorul Fălticeni și Sporting Voința Bunești. 

Atenția a fost îndreptată în această rundă pentru derby-ul dintre Voința Zvoriștea și Bucovina Dărmănești. Oaspeții au reușit o victorie spectaculoasă la Zvoriștea cu scorul de 3-2 grație reușitelor semnate de Ionuț Bejinari, Călin Bodnariuc și Victorin Ciocoiu. De partea cealaltă, Adrian Șandru a fost protagonistul unei duble.

FC Stejarii Dragomirnei a învins pe teren propriu gruparea Releul Mihoveni cu scorul de 4-2. Daniel Munteanu a reușit o dublă, iar Cătălin Parasca și George Parasca au punctat câte o reușită fiecare pentru echipa din comuna Mitocu Dragomirnei, în timp ce Andrei Bran și Florin
Strugariu au înscris golurile echipei pregătite de Cătălin Nichitean.

Viitorul Forăști și Sporting Siminicea au încheiat la egalitate, scor 1-1. Aleodor Boboc a înscris pentru echipa gazdă, iar Radu Luncariu pentru formația vizitatoare.

Viitorul Fălticeni a dat de pământ cu Sporting Voința Bunești învingând-o la scor de tenis. Echipa manageriată de Ion și Lavinia Lupăștean s-a impus cu scorul de 6-1 grație reușitelor semnate de Ionuț Aioanei (2 goluri), Daniel Sandu (2 goluri), Cristi Rusu și Călin Chiriac cu câte o reușită fiecare.

Carpatic Suceava a învins pe teren propriu cu scorul de 2-1 gruparea Viitorul Cetatea Baia. Golurile echipei din Adâncata au fost reușite de Alex Șuleru și Ionuț Dumitraș, în timp ce golul de onoare al oaspeților a fost reușit de Sebastian Mîrzan.

Unirea Salcea și Viitorul Vadu Moldovei au stat în această etapă.

Clasamentul Seriei I a Ligii a V-a: 

# Echipa M P
1 AS Bucovina Dărmănești 20 49p
2 ACS Viitorul Vadu Moldovei 20 48p
3 AS Voința Zvoriștea 21 46p
4 ACS Viitorul Fălticeni 21 40p
5 AS Unirea Salcea 20 35p
6 ACS Stejarii Dragomirnei 20 31p
7 ACS Releul Mihoveni Șcheia 20 30p
8 ACS Sporting Siminicea 20 24p
9 AS Viitorul Cetatea Baia 21 16p
10 AS Viitorul Forăști 21 16p
11 ACS Carpatic Suceava 20 7p
12 CS Sporting Voința Bunești 20 7p

*ACS Voinţa Hânţeşti a fost exclusă din campionat în urma deciziei Comisiei de Etică din 27.03.2025. Toate rezultatele înregistrate de această echipă până în prezent vor fi anulate, iar clasamentul final va fi validat la încheierea competiției.

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Viitorul Fălticeni

 

Total
0
Shares
Related Posts