Luptă strânsă în vârful clasamentului Ligii a IV-a

Goluri multe și în etapa cu numărul VI a Ligii a IV-a, acolo unde Juniorul Salcea conduce în ierarhia clasamentului. Șoimii Gura Humorului continuă lupta pentru poziția de lider. 

Lupta pentru fotoliul de lider este foarte strânsă în Liga IV-a. Juniorul Salcea, Șoimii Gura Humorului, Șomuzul Preutești, Bradul Putna și Forestierul Frumosu se află pe primele locuri ale clasamentului, iar diferența dintre cele cinci echipe este foarte mică. Numai cinci jocuri s-au disputat duminică pentru că Bucovina II Rădăuți s-a retras din campionat, iar ASA Rarău nu a făcut deplasarea la Putna. Totuși, nu mai puțin de 25 de goluri s-au înscris în jocurile disputate în acest weekend.

Juniorul Suceava dă semne de revenire și se impune în duelul cu nou-promovata Minerul Iacobeni. Trupa lui Bogdan Pantea a câștigat cu scorul de 4-1. La pauză, diferența dintre cele două echipe era la limită, tabela arăta 1-0 pentru ”juniori”, însă partea secundă a fost mai bogată în goluri. Adrian Stîncă, Vlad Stănescu, Narcis Eminovici și Ștefan Breniuc au punctat pentru echipa gazdă. Golul de onoare al oaspeților a fost înscris de Darius Clanetaru.

Juniorul Salcea a obținut toate punctele din deplasarea de la Fântânele. Jucătorii lui Bosancu s-au impus cu un nemilos 4-0 în urma reușitelor semnate de Costel Tihulcă, Radu Tomescu și Nicu Șandru (două goluri). În urma acestei victorii, echipa din Salcea își consolidează primul loc în clasament.

Moldova Drăgușeni și Viitorul Liteni au terminat la egalitate, scor 2-2, după un meci spectaculos. Ionuț Niță și Sorin Cara au înscris pentru gazde, iar Mihăiță Gheorghiță și Alex Sahru au punctat pentru echipa pregătită de Demis Maranda și Cătălin Holca.

Forestierul Frumosu și Sporting Poieni Solca au oferit o partidă mai degrabă de tenis. Gazdele au dispus de trupa din Poieni Solca cu scorul de 6-2. Andrei Ilie (două goluri), Alexandru Munteanu, Marian Popiuc, Michael Cherariu și Cristian Tănăsucă au fost protagoniștii celor șase goluri ale echipei din Frumosu care acumulează astfel 13 puncte.

Nici un pas greșit pentru Șoimii Gura Humorului care bifează un nou succes. Humorenii au dispus de echipa Progresul Frătăuții Vechi cu scorul de 3-1 grație reușitelor semnate de Mihai Timu, Claudiu Ungureanu și Ciprian Severin. Golul de onoare al oaspeților a fost înscris de David Borcan.

Bradul Putna și Șomuzul Preutești au trecut la masa verde de ASA Rarău, respectiv CSM Bucovina II Rădăuți. Bucovina Dărmănești a stat în această rundă.

Clasamentul Ligii a IV-a după rezultatele înregistrate în runda a VI-a: 

# Echipa M P
1 ACS Juniorul Salcea 6 16p
2 ACS FC Şoimii Gura Humorului 5 15p
3 ACS Şomuzul Preuteşti 6 13p
4 CS Bradul Putna 6 13p
5 ACS Forestierul Frumosu 6 13p
6 CSO Viitorul Liteni 6 11p
7 ACS Juniorul Suceava 5 9p
8 ACS Moldova Drăguseni 6 7p
9 AS Progresul Frătăuții Vechi 6 7p
10 AS Minerul Iacobeni 6 6p
11 ACS Sporting Poieni Solca 5 6p
12 AS Bucovina Dărmănești 5 3p
13 ACS Recolta Fântânele 5 1p
14 AS Amatorii Rarău 5 0p
15 CSM Bucovina II Rădăuţi 6 0p

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Florin Manole 

 

Total
0
Shares
Related Posts