Cătălin Golofca, una din cele 13 persoane ale CFR-ului depistate pozitiv cu Covid-19

Fotbalul românesc nu prezenta o atracție foarte mare microbiștilor, cel puțin fotbalul de Liga I unde regăsim formații precum Clinceni sau Voluntari. Mă rog, e doar o părere, fotbalul fără spectatori e ca nunta fără lăutari sau ca berea fără alcool. Pandemia de Covid-19 a pus stop mai multor campionate de pe întreg mapamondul, al nostru a continuat după ce s-au luat câteva măsuri. Măsuri care probabil nu pot împiedica atât de mult răspândirea cu Covid-19.

Ca și microbist, aș spune că viața noastră ar trebui să continue normal, așa cum multe boli nu și-au găsit leacul și an de an sunt înregistrate zeci de mii de decese, așa și în prezent am putea să ne vedem de treburile noastre și să-i dăm înainte. Și așa viața-i scurtă, dar nu vreau să schimb părerea unora sau altora. Pur și simplu, mi-o spun pe a mea, unii poate sunt de acord, alții nu. Sunt de acord că ar trebui să căutăm soluții sau să fim precauți. Dar ăsta deja nu mai poate fi numit fotbal, să joci o etapă acum, iar în eventualitatea unui caz de Covid-19 printre jucători, magazonieri sau a altor oameni de prin cluburi, riști să dai peste cap multe lucruri.

CFR Cluj, echipa pregătită de Dan Petrescu pare a fi mai mult decât decimată după ce 13 persoane (printre care și cel pe care l-am menționat adineauri) au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Printre jucători este și al nostru sucevean, Cătălin Golofca. Nu poți să ai control asupra jucătorilor în timpul liber oricât de profesionist ai fi, poți fi expus cu ușurință infestării cu Covid-19. Oricum, deciziile stau în mâinile celor care aleg pentru noi.

Lista completă a jucătorilor CFR-ului infestați cu Covid-19:

  • Cristi Manea (fundaş)
  • Claudiu Petrila (mijlocaş)
  • Grzegorz Sandomierski (portar)
  • Cristi Bălgrădean (portar)
  • Adrian Păun (mijlocaş)
  • Damjan Djokovic (mijlocaş)
  • Cătălin Golofca (mijlocaș)
  • Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
  • Costin Curelea (antrenor secund)
  • Cristian Dragotă (preparator fizic)
  • Bogdan Aldea (preparator fizic)
  • Radu Pralea (kinetoterapeut)
  • Dan Petrescu (antrenor principal)

Între timp, oficialii clubului din Gruia au luat decizia de a retrage echipa secundă din Liga a III-a și de a ”distribui” jucătorii pe la alte formații.

Dacă fotbal nu e, nimic nu e. 🙂

 

Articol scris de: Adrian Negru

 

Total
0
Shares
Related Posts