Generația care a scris istorie pentru Liceul cu Program Sportiv Suceava începe să culeagă roadele unui sezon excepțional.
Luca Timoficiuc, Alessio Găitan și Fabio Cucoș, trei dintre cei mai importanți jucători ai echipei Under 17 pregătite de profesorul Răzvan Bîgu, au semnat în această vară cu CFR Cluj, una dintre cele mai puternice academii de fotbal din România.
„Sunt mândru să anunț că trei dintre sportivii antrenați de mine au făcut un pas important în cariera lor, semnând cu CFR Cluj. Această reușită este rezultatul talentului, muncii, disciplinei și dedicării lor. Le doresc mult succes și cât mai multe performanțe pe drumul către marea performanță”, a transmis tehnicianul sucevean.
Mutarea celor trei la formația din Gruia vine după un sezon aproape perfect. LPS Suceava a dominat fotbalul juvenil la categoria Under 17, reușind să cucerească atât Campionatul Național, cât și Cupa României, performanțe care au atras atenția mai multor cluburi importante din țară. În finala Cupei României, câștigată cu 5-4 în fața celor de la Sporting Cluj, Fabio Cucoș și Alessio Găitan s-au numărat printre marcatorii formației sucevene.
Interesul celor de la CFR Cluj nu a fost întâmplător. După participarea LPS-ului la un turneu disputat în zona Clujului, oficialii clubului ardelean au monitorizat mai mulți jucători ai generației campioane și au decis să îi transfere pe Luca Timoficiuc, Alessio Găitan și Fabio Cucoș, considerați printre cei mai promițători fotbaliști ai promoției.
De altfel, această generație continuă să atragă atenția cluburilor importante din România. În ultimele săptămâni s-a vorbit și despre interesul pentru Vlad Murariu, unul dintre liderii echipei, precum și pentru alți jucători formați la LPS Suceava, semn că rezultatele obținute în sezonul trecut nu au trecut neobservate.


