LPS Suceava U17 și U19 acced în faza următoare a Cupa României la U17, respectiv U19

Echipele de fotbal ale LPS Suceava U17 și LPS Suceava U19 au dispus de omoloagele de la Juniorul Suceava și s-au calificat în următoarea fază a Cupei României U17, respectiv U19.  

Fotbaliștii echipei LPS Suceava U17 pregătiți de profesorii Andrei Ițco și Gabriel Șuleru au trecut în faza următoare a Cupei României după ce au învins-o pe ACS Juniorul Suceava U17 cu scorul de 3-0. Daniel Danieliuc, Sebastian Burlacu și Gabriel Crețan au fost decisivi pentru tupa lui Ițco și Șuleru.

Echipa LPS Suceava U19 antrenată de profesorul Ovidiu Murariu a reușit calificarea în turul următor al competiției după ce a trecut de Juniorul Suceava U19 cu scorul de 1-0. Alexandru Spoială a marcat golul victoriei pentru echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava.

Ambele jocuri s-au disputat pe terenul Liceului cu Program Sportiv din Suceava.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Liceul cu Program Sportiv din Suceava

Total
0
Shares
Related Posts