Localitățile importante din județul Suceava fără echipe de fotbal

Județul Suceava este probabil pe departe unul dintre județele cu cele mai multe UAT-uri, dar la numărul echipelor de fotbal nu stăm chiar atât de bine având în vedere că în județ sunt circa 114 UAT-uri. Probabil că unii vor spune acum ”Ce ne trebuie nouă fotbal în perioada asta?”, eu unul mă raportez la perioada de dinainte cu o ușoară teamă ca după ce va trece această pandemie să nu rămânem cu mai puține echipe și din cele existente.

În urmă cu ceva timp, avusem o discuție cu câteva persoane nemulțumite de situația prin care trece localitatea care cândva fie a avut echipă fie există potențial financiar însă autoritățile îi investesc cu totul și cu totul în altceva inutil comunității. Evident, tot ce ține de cultură, de drumuri, de educație este prioritar într-o comună/oraș, însă și sportul este la fel de important ca toate celelalte. Și știm prea bine cum gestionează situația unii primari și unde se duc banii, ce-i drept nu toți sunt la fel. În scurta mea experiență de jurnalist sportiv am avut ocazia să cunosc primari care și-ar dori să facă ceva pentru comunitate, însă politicul își spune cuvântul de foarte multe ori.

Eu zic să intrăm direct în pâine, Dorna Candrenilor – o comună unde există una dintre cele mai frumoase baze sportive din județ este astăzi închisă (și nu este închisă din cauza pandemiei), fără a avea o echipă chiar și la nivelul Ligii a V-a. O comună în care tinerii și-ar dori să practice ceea ce ei iubesc cel mai mult și anume fotbalul.

O situație asemănătoare este și în municipiul Vatra Dornei, acolo unde pe de o parte este bine că totuți măcar cei mici se pot bucura de cluburi sportive, în schimb nu avem nici o echipă de seniori.

La Gura Humorului, de ceva timp bate vântul pe stadionul destul de cochet pe care îl are, humorenii se bucură totuși de rugby. În urmă cu câțiva ani, am participat la Gura Humorului la un meci de fotbal și chiar am avut bucuria să văd oameni pasionați de acest sport atât în tribune cât și în teren.

Cajvana, un alt oraș cu potențial financiar, dar un oraș în care fotbalul nu mai există în ciuda faptului că acolo chiar erau câteva persoane care s-au zbătut mereu, au adus bani de acasă doar ca să-i mai bucure pe localnici o dată la două săptămâni de un meci de fotbal.

Milișăuți, Solca, Bosanci, Udești, Ipotești, Cornu Luncii, Moara, Pătrăuți și Todirești sunt localități care se confruntă cu aceeași situație. Lipsa unei echipe de fotbal în ciuda faptul că există potențial financiar.

De ce nu se investește în sport în toate comunele și orașele menționate mai sus vom afla într-o zi chiar de la edilii acestora.

Așteptăm în continuare mesaje de la dumneavoastră să ne spuneți care sunt problemele sportive cu care se confruntă localitățile din care faceți parte și ce ați dori să-i întrebăm pe edilii acestor localități.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts