Liga a II-a, vis interzis pentru Foresta Suceava și în acest sezon

Șomuz Fălticeni se impune cu scorul de 2-0 pe stadionul Areni, iar visul unei promovări în Liga a II-a devine imposibil pentru Foresta Suceava.

După jocul de la Rădăuți, ”galben-verzii” mai pierd un derby local în compania Fălticeniului pe stadionul Areni. Tehnicianul Iulian Ionesi reușește să câștige atât cu Bucovina Rădăuți cât și cu Șomuz Fălticeni în fața Forestei Suceava. Gruparea din Fălticeni s-a impus cu scorul de 2-0 în fața formației pregătite de Ionuț Moșteanu.

După o primă repriză cu un rezultat nul pe tabelă, a urmat o parte secundă care a început cum nu se putea mai bine pentru echipa oaspete. În minutul 47, Andrei Alecsandru transformă un penalty în urma unei faze controversate în care fundașul Forestei, Chinwendu Samson a fost eliminat. Tabela arăta scorul de 1-0 pentru oaspeți, iar ”galben-verzii” trebuiau să forțeze cel puțin un egal în inferioritate numerică.

Echipa lui Ionesi a făcut pasul înapoi și a așteptat greșeala adversarului, iar de acest lucru a profitat în minutul 85 când Robert Ciobanu a majorat diferența, iar cele trei puncte erau în buzunarul echipei din Fălticeni. Un minut mai târziu, elevii lui Moșteanu au ocazia de a reduce din diferență și de a mai spera pe final, însă Robert Martin nu a profitat, iar goalkeeper-ul Oleg Malac parează lovitura atacantului sucevean.

Șomuz obține cele trei puncte și urcă pe poziția a treia, în timp ce Foresta Suceava ocupă locul patru la șapte puncte de liderul Dante Botoșani.

Într-un alt joc al rundei, CSM Bucovina Rădăuți a încheiat la egalitate scor 0-0, jocul disputat în compania Hușanei Huși.

Clasament Liga III-a Seria I:

În runda următoare, Bucovina Rădăuți va întâlni pe teren propriu liderul Seriei I, CS Dante Botoșani, în timp ce Șomuz Fălticeni va primi vizita Hușanei Huși, iar Foresta Suceava va evolua în deplasare la Uricani în compania Științei Miroslava.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts