S-a născut într-o familie modestă de oameni muncitori și a visat din copilărie că va face performanță în sport. A practicat și fotbalul, însă ulterior și-a dat seama că rugby-ul îl definește ca om.
În România, cu siguranță sunt mulți tineri care ar fi făcut performanță în domeniul sportiv pe care l-au practicat încă de la vârste fragede, însă posibilitățile financiare de acasă nu le-au permis să viseze foarte mult. Unii au renunțat, alții au continuat să viseze în ciuda greutăților cu care s-au lovit ulterior. Povestea lui Ioan Tomăscu, un tânăr născut în 1992 în orașul Cajvana, este una cu adevărat impresionantă pentru că viața sa a fost cu urcușuri și coborâșuri, însă acest munte de om nu a renunțat niciodată să creadă în el.
”Copilăria mea a fost una interesantă. Ca orice copil de la țară am avut de muncă, ba la câmp ba pe lângă casă, eram ocupat mai tot timpul, însă găseam momente să fac și ceea ce îmi place. În unele zile eram de dimineață până seara pe tarla acolo unde băteam mingea cu ceilalți prieteni. Eram curios să practic orice sport de la fotbal până la tenis de masă sau chiar volei, am iubit mereu sportul.”, spune Ioan Tomăscu.
Anii au trecut, iar de la copilul care bătea mingea pe maidan, Ioan a ajuns la liceu, acolo unde a încercat și ceva nou: handbalul. A participat la câteva turnee, iar la un moment dat profesorul său de fizică, Andrei Grigorean, l-a întrebat dacă nu ar vrea să încerce și rugby-ul. A acceptat imediat și au urmat primele antrenamente.
”La primul antrenament am plecat în adidași, nici nu știam prea bine care-i treaba cu rugby-ul. Credeam că mă pot antrena și așa, dar nu a fost chiar cum am crezut eu. Așa că am asistat doar, însă mi-a plăcut și am revenit ulterior. A fost greu pentru că naveta nu era deloc ușoară așa că mergeam când puteam.”, își amintește Tomăscu.
Ușor-ușor, lui Ioan a început să-i placă din ce în ce mai mult acest sport. Unitatea grupului, dar și familia care s-a creat în jurul echipei l-a făcut să-și dorească să continue în acest sport. Determinarea, implicarea, dar și sacrificiul său l-au adus imediat în atenția antrenorilor fiind imediat apreciat. Deși a început destul de târziu să practice acest sport, după numai 6 luni petrecute la Suceava, Ioan ajunge la 18 ani la CSS Siromex în Baia Mare, acolo unde devine campion al României alături de echipă. A urmat un nou pas în carieră la Arad, iar în cele din urmă a fost selectat pentru prima dată la naționala României U19 alături de care a participat la un turneu în Canada.
”Au fost momente absolut minunate, nici nu m-aș fi gândit că un asemenea sport îmi poate aduce atâta bucurie. La U20 am reușit să ne clasăm pe locul 3 la campionatul european. Au urmat și jocurile la echipa de seniori la Arad timp de doi ani, însă am fost nevoit să plec în Olanda și după care în Italia. Din 2015 sunt în Franța, aici unde mi-am început o viață nouă. Am evoluat pentru două formații Sport Athletiques Parthenaysien și după care la Niort Rugby Club. Între timp am revenit la prima echipă.”, a mai spus Tomăscu.
A fost mereu susținut de familie. Chiar mama sa l-a împins să practice un sport, iar acum soția îl împinge de la spate, îl susține și este cea care îi spune ”Hai că se poate!”. Nu a fost chiar ușor, rugby-ul nu oferă prea multe nici măcar în străinătate, dar cu toate acestea Ioan a reușit să-și echilibreze lucrurile în viață. În paralel a și muncit, dar și-a dus și pasiunea mai departe. Și-a făcut timp pentru toate, fie că a fost în Italia, Olanda sau acum în Franța.
”Mi-am dorit foarte mult să ajung în Franța știind că aici sunt foarte multe echipe de rugby, dar mai mult decât atât sportul este încurajat. Am mult mai multe oportunități mai ales că fiecare orășel oricât de mic ar fi are câte o echipă de rugby.”, a mai adăugat Ioan.
Căjvănarul Ioan Tomăscu își vede deocamdată viitorul în Franța, iar asta din prisma oportunităților și a ceea ce oferă această țară. Nu exclude în nici un moment că într-o zi va reveni acasă, dar până atunci vrea să-și atingă visurile alături de soție și de cei dragi. Știe că a lăsat multe amintiri acasă, în România, la fel și prieteni, dar și familie cu care speră să întâlnească în curând la o masă rotundă.
Articol scris de: Adrian Negru
