Interviu oferit de suceveanul Andrei Ostrovanu

Care a fost primul tău contact cu acest sport?

Urmăream la TV galele K-1, iar pe atunci s-a înființat primul club de Kick-Boxing în Suceava (Devencea Suceava), unde am hotărât să încerc și eu. Aveam 16 ani.

Când ai participat la prima ta competiție? Cum a fost?

Prima mea competiție a fost în Ungaria la campionatul mondial de amatori. Acolo am obținut locul 3 care m-a ambiționat foarte mult și m-a făcut să nu mai dau jos din mâini mănușile de box.

Ce te-a determinat să urmezi o asemenea carieră?

Dorința de a face o carieră în Kick Boxing a venit mai târziu. La început am vrut să-mi demonstrez mie că pot face asta, iar când am atins nivelul profesioniștilor, m-am hotărât să fac o carieră și să urc în topul celor mai buni luptători din lume.

Ce sentiment îți revine atunci când reprezinți Suceava, cât și România la competițiile naționale, respectiv internaționale?

Este un sentiment greu să îl descrii în cuvinte. Reprezint Suceava cu mândrie și mereu când intru în ring o fac pe fondul melodiei “Cântă cucu-n Bucovina”. Anul trecut am luptat în China la Beijing, iar în momentul în care a început melodia și am intrat în sală, s-au ridicat în picioare un grup de români, moment care m-a ambiționat și mai mult, prin urmare reușind să-mi pun adversarul la podea.

Cine te ajută în carieră? Și cine a fost mentorul tău până să ajungi pe podium la competiții?

Sponsorul meu oficial “Safe Construcții Civile și Industriale” mă susține și îmi oferă toate condițiile necesare unui sportiv de performanță. Am fost susținut de această firmă încă de la începutul carierei mele, de când eram membru Devencea Suceava (Sala de Kick-Boxing unde am pus pentru prima oară mănușile în mână). Un rol foarte important i se atribuie Domnului Sanduleac Lucian, pentru evoluția mea în kick-boxing, pentru reprezentarea României în competiții internaționale, dar mai ales pentru victoriile aduse kick-boxingului sucevean.

Cât de des te antrenezi?

Două antrenamente pe zi, dimineața și seara, ambele fiind foarte solicitante. Tipul și programul antrenamentelor sunt foarte bine puse la punct, secționate astfel încât să nu lipsească nimic, iar pregătirea mea să fie mereu completă.

Ce înseamnă alimentația în îmbunătățirea performanțelor unui sportiv?

Alimentația este unul dintre factorii principali în viața unui sportiv, în îmbunătățirea și menținerea performanțelor, care desigur, trebuie să fie cât mai adecvată și proporționată în funcție de sportul practicat, de intensitatea și durata antrenamentelor.

Ce planuri de viitor ai?

Să lupt în Glory, cea mai mare promoție de Kickboxing din lume! După, cu siguranță voi deschide o gală de Kickboxing în orașul meu natal, unde voi antrena și voi promova sportivi în întreaga lume. Îmi doresc să îi învăt și pe alții ceea ce eu am invățat și experimentat în lumea Kick-Boxingului.

Crezi că în Suceava sportul este promovat în așa fel încât să fim încrezători că pe viitor ne vom putea lăuda cu performanțe pe toate ramurile sportive?

Cu părere de rău, nu îndeajuns! Avem lipsuri majore la acest capitol. Săli de antrenamente cu echipamente corespunzătoare, terenuri special amenajate pentru diferite sporturi etc. Motiv care m-a determinat să îmi părăsesc țara și să stau departe de familie. Dar sunt încrezător că ne vom dezvolta la acest capitol.

Iar în final, ce sfaturi le dai celor care vor să aibă o carieră în kick-boxing?

Pentru cei care vor să aibă o carieră în Kick-Boxing îi sfătuiesc să muncească mult fiindcă nu este important numai talentul ci și munca în sine! Pentru a simți adevărata adrenalina a ringului de Kick-Boxing și satisfacția unei victorii este necesar să muncești și să fii într-o continuă perseverență.

Total
0
Shares
Related Posts