Interviu cu mijlocașul Vlad Stănescu

În primul rând, felicitări pentru golul superb marcat împotriva celor de la ASU Poli Timișoara!

– Mulțumesc! Îmi pare rău că nu m-am putut bucura de el mai mult de 20 de minute. Am făcut o greșeală mare la golul lor egalizator, care ne-a costat 2 puncte. [su_spacer size=”30″]

Cum a apărut pasiunea ta pentru fotbal?

– Pasiunea vine din familie. Tatăl meu e fost jucător și antrenor de fotbal. [su_spacer size=”30″]

Cum a fost trecerea din curtea școlii pe stadion?

– Am început pe la 8 ani jumătate la Bucovina Suceava. A fost greu primele luni, erau copii care aveau deja 1,2 ani de fotbal și mi se păreau foarte buni, credeam că nu pot să ajung la nivelul lor. Dar cu timpul m-am integrat. Am avut un antrenor foarte bun. Domnul Cornel Darman. [su_spacer size=”30″]

La ce club te-ai simțit cel mai apreciat și unde ți-a plăcut cel mai mult să joci?

-Cel mai bine m-am simțit la Petrolul Ploiești din toate punctele de vedere.

Ploieștiul e un oraș cu o mare tradiție, lumea moare după fotbal și suporterii sunt fanatici, trup și suflet.

Peste tot te întâlnești cu ei, sunt tatuați și în cap cu stema Petrolului. [su_spacer size=”30″]

Care crezi că a fost cel mai important meci de până acum în cariera ta?

– Meciul de cupă cu Steaua. Mai ales că a fost acasă, la Suceava. [su_spacer size=”30″]

Cum descrii suporterul sucevean?

-Extrem de pasionat, dornic de performanță. Probabil se mai trăiește cu amintirea vechii Foresta, când veneau 12 mii. [su_spacer size=”30″]

Clubul la care visezi să ajungi ca jucător?

– Țin de când mă știu cu Real Madrid. Visam când eram copil, acum nu se mai pune problema. [su_spacer size=”30″]

Care este idolul tău în fotbal?

– Ronaldo, brazilianul.De când l-am văzut la Cupa Mondială din 98. [su_spacer size=”30″]

Unde vezi Foresta în următorii 5 ani?

– Mi-aș dori să o vad în Liga 1 jucând meciurile de acasă pe un stadion nou și cu casa închisă. [su_spacer size=”30″]

Ce mesaj le transmiți suporterilor suceveni?

– Să fie alături de echipă în continuare, să aibă răbdare, orice început de drum are suișuri și coborâșuri.
E o echipă nouă, care începe să se organizeze tot mai bine. Cine își imagina vara trecută că o să jucăm pe nocturnă la Suceava?
Probabil sunt dezamăgiți de ultimele rezultate, mai ales că prin toamnă eram pe 2 și jucam extraordinar. Și noi, jucătorii, suntem la fel, însă mergem înainte și sperăm să urcăm din nou spre locurile fruntașe, iar pe 1 aprilie, la următorul joc acasă să avem din nou 4-5 mii de spectatori.

Hai Foresta!

Total
0
Shares
Related Posts