Fotbalist în Bucovina | Șerban Macsim – și militar și fotbalist

Așa cum v-am obișnuit, în fiecare luni vă prezentăm povestea unui fotbalist din județului nostru pentru care fotbalul nu e singura meserie pe care o practică. Săptămâna aceasta vă vom prezenta povestea lui Șerban Macsim, fotbalist legitimat la FC Pojorâta.

Salut, Adrian!

Înainte de toate, vreau să te felicit pe tine și echipa ta pentru tot ceea ce faceți pentru promovarea sportului în Bucovina și pentru toate proiectele pe care le-ați finalizat, dar și cele care sunt în plină desfășurare. Sunt 100% convins că vor urma și altele. Felicitări pentru tot efortul depus de tine și colegii tăi. Știu că nu este o muncă deloc ușoară. Aceasta necesită multe ore de muncă, drumuri lungi, oboseală, chiar și bani cheltuiți, însă știu că ție îți place să „alergi” de pe un teren pe altul și faci toate aceste lucruri din plăcere.

Pasiunea mea pentru fotbal a început de la o vârstă fragedă, cred că aveam în jur de 5-6 ani, deoarece atunci a fost și prima dată când am mers pe stadion la Botoșani și am văzut „pe viu” un meci de fotbal împreună cu tatăl meu. La vârsta de 7 ani am început să practic fotbalul la LPS Botoșani sub îndrumarea domnului profesor Cristian Frumuz timp de 5 ani de zile și încă 6 ani am continuat la CSS Botoșani la domnul profesor Paul Cucu.

Parcursul meu în fotbal până a ajunge la Pojorâta, pot spune că a fost unul destul de complicat, dar în cea mai mare parte a fost unul foarte frumos. Spun complicat, deoarece în clasa a 8-a am suferit o intervenție chirurgicală în Austria. Eram la o competiție acolo și în urma unui contact cu portarul advers, acesta mi-a rupt piciorul și am fost nevoit să stau pe tușă 1 an și 3 luni. Atunci am pierdut mult, dar așa a fost să fie. În rest totul a fost foarte frumos. Am participat la destul de multe competiții în țară, iar ultima a fost cea la Republicani.  Mă bucur că am reușit să particip și în alte țări, cum ar fi Danemarca, Finlanda și Austria. Am reușit să văd la ce nivel se joacă, dar totodată mi-am făcut și prieteni noi.

La noua mea echipă, F.C Pojorâta, am ajuns în urma unui dialog cu un prieten care m-a întrebat dacă aș fi interesat să vin. Inițial, nu am fost de acord, deoarece știam că Pojorâta a fost în Liga a 2-a, că este o echipă foarte serioasă, iar eu din cauza serviciului nu puteam merge tot timpul la antrenamente sau meciuri. Totuși am spus să încerc și să văd ce va fi. Nu regret absolut nimic, chiar dacă, din păcate, din nou m-am accidentat la un meci , chiar derby aș putea spune, cel cu Vatra Moldoviței, iar verdictul final a fost ruptură completă de ligamente. Am reușit să îmi ajut fizic, colegii doar în turul campionatului. De atunci, doar cu sufletul, dar când voi reveni am să fac tot posibilul să joc un campionat întreg, deoarece atât colegii, cât și conducerea clubului au fost alături de mine tot timpul și pe această cale vreau să le mulțumesc din suflet!

Am foarte multe amintiri plăcute de la Pojorâta. În primul rând, vor rămâne în amintire colegii  împreună cu domnul antrenor, președintele clubului, domnul viceprimar, domnul primar Bogdan Codreanu și nu în ultimul rând, suporterii acestei frumoasă echipă, care sunt niște persoane minunate. Nu am crezut că poate fi așa frumos aici, la Pojorâta. O altă amintire foarte placută pe care o am aici, este legată și de tine: „Football in Heaven”. Până acum nu am mai vazut un proiect ca acesta. Foarte multă lume străină care iubește fotbalul, să vină din alte țări special pentru a vedea această zonă extraordinar de frumoasă și să aibă parte și de multe meciuri de fotbal într-un interval scurt de timp. Felicitări!

Următoarea pasiune, aceea de a deveni militar, nu este ca și pasiunea pentru fotbal, de mic. Dar, acum 4 ani, am fost la parada de 1 Decembrie și m-am îndrăgostit de acele uniforme! Nu a fost prima dată când am mers la paradă, dar nu știu, abia atunci am vrut cu adevărat să port și eu una și m-am decis să intru în această familie. Am reușit să intru „în sistem” acum 2 ani de zile, la unitatea militară din Argestru. Îmi place foarte mult ceea ce fac, chiar dacă la început era mai greu cu trezitul, dar m-am obișnuit. Îmi place!

Spre mirarea mea, am reușit să mă împart destul de bine atât cu serviciul, cât și cu fotbalul. Cum am mai spus, nu tot timpul am fost la antrenamente, dar colegii și conducerea m-au înțeles de fiecare dată.

Fotbalul pentru mine înseamnă totul. Chiar dacă am avut perioade când am vrut să renunț din cauza accidentărilor, tot timpul mi-au fost alături colegii, părinții, chiar și prietena mea care m-au încurajat să nu renunț. Probabil nu voi mai juca doar atunci când voi ști cu siguranță că nu mai pot.

Serviciul militar pentru mine este un mod de viață. Înveți cum să fii responsabil, disciplinat, ordonat, dar totodată ai satisfacția și bucuria că ai dus la bun sfârșit misiunea pe care ai avut-o de îndeplinit.

 Momentan, îmi doresc foarte mult să promovăm cu FC. Pojorâta în Liga a 3-a. Și cine știe? Poate peste câțiva ani, vom revedea din nou pe acest stadion echipe mari, precum Rapid sau A.S.A Târgu Mureș. Iar în domeniul militar, probabil ca majoritatea, îmi doresc să fac cursuri de specializare și să avansez în grad.

Mulțumesc frumos, Adrian și felicitări încă o dată ție și întregii echipe pentru tot ceea ce faceți!

Am reușit să cunoaștem până acum povestea a trei fotbaliști cu job-uri diferite, iar județul nostru are chiar zeci de astfel de exemple. Ajută-ne să cunoaștem povestea altui fotbalist pentru care fotbalul nu este singura meserie pe care o practică. Dacă știi pe cineva ca Șerban Macsim, Cătălin Vasiliu și Vlăduț Amariței, te rugăm să ne scrii în privat, iar noi vom contacta persoana respectivă.

Leave a Reply