Fotbalist în Bucovina | George Tomescu, un mândru căjvănean

Uneori sportul ne aduce în față oameni și povești pe care nu le știm, iar astăzi vom cunoaște povestea unui fotbalist pe care, din păcate, am ocazia să-l văd la nivelul Ligii a IV-a după o scurtă experiență în Liga a III-a, dar nu a ales să se întoarcă la acest nivel pentru că nu ar fi avut calitățile necesare, ci pentru că uneori trebuie să punem fotbalul pe locul doi, existând în viață și lucruri care sunt prioritare. Așadar, îl vom cunoaște pe George Tomescu, un căjvănean pe care l-am cunoscut în urmă cu un an și ceva în cadrul proiectului ”Turul județului la fotbal”. Pe atunci, George era golgheterul Ligii a IV-a, însă în pauza competițională din iarnă a făcut pasul către Liga a III-a, unde a reușit multe jocuri bune pentru Șomuz Fălticeni, formație cu care s-a salvat de la retrogradare. De ce am ales să prezentăm povestea lui George? Pentru că, inițial, am auzit multe lucruri despre el, iar aceste multe lucruri erau toate de bine. George e un jucător pe care l-am urmărit și apreciat încă din momentul în care l-am cunoscut. Dacă o treime din cei care se apucă de fotbal ar avea calitățile sale, cu siguranță i-aș vedea departe. Totuși, de ce a ales să rămână în fotbalul mic vom afla în cele ce urmează:

”Fotbalul l-am iubit dintotdeauna, iar totul a început în școală, la vârsta de 14 ani. Alături de echipa școlii și de profesorii Grigorean Andrei și Gurău Grigore am reușit, la Târgu-Jiu, să obținem locul 1 pe țară la un campionat de footsall. Apoi am plecat la echipa de juniori Avântul Todirești ,urmând ca după câteva meciuri să avansez la seniori, antrenor fiind Grosu Ioan. Situația financiară m-a împins de la o vârstă fragedă să părăsesc țara, ajungând la muncă în Italia într-un șantier de contrucții. Timp de 6 luni am luat o pauză de la pasiunea mea, iar la întoarcerea în țară am avut onoarea de a juca lângă fotbaliști profesioniști la Spoting Arbore, unde antrenor era Ovidiu Ciobanu. Între timp la Cajvana se formase o echipă “ACS Stejarul Cajvana”, și dorindu-mi din tot sufletul să joc alături de căjvănenii mei, am ajuns la Cajvana, după doar un sezon cu Sporting Arbore. Aici am întâlnit un om foarte important atât în viața mea ca fotbalist cât și în cea personală, pe Puiu Petrică.

Echipa a fost susținută de către el și alți oameni importanți din Cajvana timp de câteva sezoane. Acolo nu am avut doar colegi, am reușit să leg prietenii frumoase și mereu va rămâne echipa mea de suflet.

Pentru o scurtă perioadă de timp, am făcut parte și din Consiliul Local Cajvana cu care am reușit să atrag fonduri de 40.000 de lei pentru fotbal, însă din lipsa unei persoane care să cunoască procedurile pentru cheltuirea acestor bani, Stejarul Cajvana a obținut doar 20.000 de lei din acel buget. De la Cajvana am fost împrumutat la ACS Șomuzul Fălticeni, unde am activat în Liga a III-a.

Alături de o echipă de oameni profesioniști precum Iulian Darabă-președinte,Geo Stanca și Daniel Stoica antrenori, Eduard Lichtenstein – delegat, am reușit să salvăm echipa de la retrogradare. Am învățat aici foarte multe și sper să fi fost pe măsura așteptărilor celor din staff.

N-am mai putut continua cu ei fiindcă fotbalul dintr-o ligă superioară presupune multă muncă și mie timpul și meseria pe care o am nu-mi permit acest lucru, având înființată o firmă de comerț cu animale. În prezent, îmi pot continua pasiunea alături de ACS Juniorul Suceava, deoarece din motive financiare echipa Cajvanei nu mai activează. La Juniorul joc alături de o echipă frumoasă și bine închegată și sper ca la sfârșitul campoinatului să ne aflăm printre primele locuri ale ligii a IV-a.

Am fost mereu încurajat de soția mea și mi-aș dori din tot sufletul să-mi pot susține băiețelul dacă o să fie pasionat de fotbal sau de orice alt sport să facă ceea ce eu nu am reușit, și îndrum toți părinții să facă același lucru! Consider că un fotbalist are nevoie de 30% talent, 50% muncă și 20% susținere.”

George este un băiat cu un caracter deosebit și cu multe calități, un fotbalist al superlativelor care din păcate a fost nevoit să renunțe la pasiune pentru a-și face o situație financiară mai bună. Am apreciat întotdeauna căjvănenii pentru dorința și munca pe care o depun în fiecare activitate pe care o desfășoară, iar George are toate motivele să spună că e mândru căjvănean. Noi, cei de la SportSV.ro îi dorim mult succes atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Și… poate într-o zi vom scrie un articol cu povestea băiețelului său.

Cu asta încheiem încă o poveste din cadrul proiectului ”Fotbalist în Bucovina” și totodată vă anunțăm că am reușit să cunoaștem până acum povestea a șaisprezece fotbaliști cu job-uri diferite și totodată caractere deosebite, iar județul nostru are chiar zeci de astfel de exemple. Ajută-ne să cunoaștem povestea altui fotbalist pentru care fotbalul nu este singura meserie pe care o practică. Dacă știi pe cineva ca George Tomescu, Marius Bosancu, Vlăduț Costan, Adrian Ungureanu, Bogdan Misiuc, Răzvan Bîgu, Andrei Aileni, Ioan Vlăduț Gheorghe, Vasile Solcan, Daniel Cristescu, Ion Lupăștean, Șerban Macsim, Cătălin Vasiliu, Vlăduț Amariței, Florin Sava și Oto Andrei Negură, te rugăm să ne scrii în privat, iar noi vom contacta persoana respectivă.

Articol scris de: Adrian Negru
Total
0
Shares
Related Posts