Fotbalist în Bucovina | Cezar Andrei Cozar, un pompier nemțean în fotbalul sucevean

Cezar Andrei Cozar, un alt fotbalist care îmbracă haina de pompier atunci când nu se află pe terenul de fotbal. 

După ce am primit câteva recomandări din partea cititorilor noștri, am decis să-l contactăm pe Cezar și să-i facem cunoscută povestea. Mă bucur foarte mult atunci când scriu despre niște oameni care nu au o meserie foarte simplă, sunt convins de faptul că nu e ușor să fii pompier, iar lucrul ăsta face din Adrian Ungureanu, Cătălin Vasiliu și mai nou Cezar Andrei Cozar niște eroi în haine de pompier. Cezar este al treilea pompier din cadrul proiectului nostru și sunt convins că mai sunt și alții a căror poveste va apărea pe site-ul nostru pe parcursul acestui proiect. Pe Cezar îl monitorizez de ceva timp în mediul online, iar acesta nu este un simplu pompier, de curând a participat la Campionatul Mondial al Pompierilor și Polițiștilor care s-a desfășurat în orașul Chengdu din China. Parcă deja v-am spus cam multe, motiv pentru care vă invit să-i cunoaștem împreună povestea lui Cezar:

”Mă numesc Cozar Cezar Andrei, am 31 de ani, sunt de meserie pompier la ISU Neamț și iubesc sportul. Sunt legitimat la Moldova Drăgușeni. Spun că sunt legitimat, deoarece am jucat două sezoane la Drăgușeni, iar din sezonul acesta nu o voi mai face. Când spun că iubesc sportul mă refer la sport în general însă fotbalul și atletismul au un loc special în inima mea. Sunt născut în județul Botoșani și am practicat până la vârsta de 14 ani atletismul, sport care mi-a adus multe satisfacții câștigând multe concursuri zonale și naționale.

M-a ajutat mult acest sport, deoarece mi-am dezvoltat foarte bine calitățile motrice, viteza și rezistența fizică. Nu înțeleg cum în ziua de azi, băieții de 18-20 ani nu sunt în stare să alerge și prin minutul 20 zici că joacă fotbal de două ore. Fotbalul l-am început la vârsta de 14 ani la CSS Botoșani sub îndrumarea profesorului Iordache. Poate puțin cam târziu însă a urmat o perioadă frumoasă cu meciuri an de an la Republicani. Mă pot mândri că am fost coleg cu Andrei Patache, jucătorul Botoșaniului și acum. După terminarea junioratului, viața m-a dus în județul Iași și o perioadă am făcut naveta la Botoșani. Se formase lângă Botoșani o echipă cu numele AS Roma care a și ajuns să joace meci de promovare pentru divizia C tocmai cu echipa CS Gura Humorului din Suceava. Am jucat apoi la Viitorul Târgu Frumos din judeţul Iaşi. În 2010 am intrat la şcoala de subofiţeri la Ploieşti şi bineînţeles nu m-am putut abține de la fotbal. Am jucat la Teleajenul Vălenii de Munte, o echipă care a rezistat mulți ani în Liga a III-a. Din 2013 m-am stabilit în Neamț, un județ frumos ca și județul Suceava. Am jucat la Cimentul Bicaz, Bradul Roznov și Steel Man Târgu Neamț.

La Moldova Drăgușeni am ajuns datorită unui prieten care mi-a vorbit foarte frumos de echipa asta. Țin să le mulțumesc pe această cale celor de acolo…în special domnului primar, Niță Ionuț și Dascălu Octavian care m-au primit foarte bine. În ultimele 6 luni cu regret am lăsat fotbalul pe planul 2 și nu m-am mai dedicat în totalitate.

M-am pregătit pentru Campionatul Mondial al Pompierilor și Polițiștilor. Această competiție s-a desfășurat în orașul Chengdu din China. Au participat aproximativ 10.000 de sportivi din 79 de țări care au concurat la 56 sporturi olimpice și neolimpice (atletism, lupte, fotbal, rugby…etc).

Eu am participat la atletism după ce anul acesta am fost cel mai rapid pompier și cadru MAI din țară la proba 100m unde am obținut locul 1. În China am participat la proba 400 m unde am obținut locul 3, la proba 110 m garduri unde am obținut de asemenea locul 3 și la 100m unde am obținut locul 4.

A fost un concurs greu cu sportivi campioni din toate colțurile lumii mulți dintre ei încă profesioniști. La proba 400m am avut un adversar care a câștigat aurul olimpic în 2012 în Londra cu naționala Bahamasului învingând SUA în finală. Numele lui e Ramon Miller. A trebuit să mă adaptez la diferența de fus orar, temperaturi de +40 grade, mâncare picantă și atât de diferită…etc.

Țin să le mulțumesc pe această cale firmei Clinica GSM și domnului Ciprian Graur fără de care participarea mea la acest concurs nu ar fi fost posibilă. A fost o experiență frumoasă deși a trebuit “să leg de gard fotbalul” pentru o perioadă însă în viitorul apropiat sper să găsesc o echipă care să mă motiveze la maxim din nou. Felicitări SportSV.ro pentru inițiativa și pentru tot ceea ce faceți. Iubiți sportul, iubiţi mişcarea şi hobby-urile. Toate vă vor aduce un câștig într-o bună zi…fie că e vorba de prieteni, sănătate sau pur și simplu de o plăcere interioră.”

Ne bucurăm de faptul că am reușit să consemnăm în cadrul proiectului nostru un alt fotbalist a cărui meserie atunci când nu se află pe terenul de fotbal este cea de pompier. Sacrificiile, caracterul și efortul pe care îl depunem fiecare dintre noi într-un anumit domeniu ne deosebesc unii de alții. Rezultatele foarte bune obținute și la concursurile naționale și internaționale, fac din Cezar un caracter deosebit. Iar noi aceste caractere ne-am propus să le prezentăm în cadrul proiectelor pe care le desfășurăm.

Cu asta încheiem încă o poveste din cadrul proiectului ”Fotbalist în Bucovina” și totodată vă anunțăm că am reușit să cunoaștem până acum povestea a șaptesprezece fotbaliști cu job-uri diferite și totodată caractere deosebite, iar județul nostru are chiar zeci de astfel de exemple. Ajută-ne să cunoaștem povestea altui fotbalist pentru care fotbalul nu este singura meserie pe care o practică. Dacă știi pe cineva ca Cezar Andrei Cozar, George Tomescu, Marius Bosancu, Vlăduț Costan, Adrian Ungureanu, Bogdan Misiuc, Răzvan Bîgu, Andrei Aileni, Ioan Vlăduț Gheorghe, Vasile Solcan, Daniel Cristescu, Ion Lupăștean, Șerban Macsim, Cătălin Vasiliu, Vlăduț Amariței, Florin Sava și Oto Andrei Negură, te rugăm să ne scrii în privat, iar noi vom contacta persoana respectivă.

 

Articol scris de: Adrian Negru
Total
0
Shares
Related Posts