Fotbalist în Bucovina | Bogdan Misiuc profesorul de la ASA Rarău

Bogdan Misiuc: ”Îmi doresc ca elevii pe care îi antrenez să ajungă acolo unde își doresc.”

E sâmbătă, iar pentru faptul că în weekend-ul următor o să fiu plecat la Vaslui, am decis ca astăzi și mâine să oferim două articole în cadrul proiectului ”Fotbalist în Bucovina”. Pe astăzi, cititorii ni l-au recomandat pe Bogdan Misiuc, un jucător al echipei ASA Rarău care atunci când nu se află pe terenul de fotbal antrenează copiii pentru a-și urma visul. Știm cât de mult contează rolul unui profesor în viața unui elev, totuși, nu aș vrea să mă lungesc foarte mult cu introducerea și vă las să citiți povestea lui Bogdan:

”Totul a început în urmă cu 20 de ani când învățătorul nostru(Lucasciuc Vasile), în momentul de față suntem colegi, ne-a scos în curtea școlii la joacă rugându-l să ne lase să jucăm “fotbal” neștiind ce e cu acest fenomen, școala din Breaza la momentul respectiv neavând nici o minge, am găsit o sticlă, domnul Vasile ne-a împărțit în două echipe și am început să jucăm cu sticlă. Îmi amintesc că am reușit să dau două goluri iar coechipierii mei au «sărit» pe mine de bucurie. Acela a fost momentul când mi-a fost «injectat în vene» primul ser despre acest fenomen, continuând până în clasa a VIII-a să joc fotbal în curtea școlii. După ciclul gimnazial am mai urcat o treaptă spre la liceu și nu-i greu de ghicit pentru că este vorba despre Liceul Sportiv unde am descoperit un alt fel de fotbal, tactic, nu ce jucam în curtea școlii, am stat un semestru acolo pentru că nu prea m-am adaptat la distanța mare de casă, cheltuieli etc. După un semestru m-am transferat la liceu în Câmpulung Moldovenesc mai aproape de casă. Eram în clasa a IX-a semestrul 2, iar în primăvară m-am dus cu un prieten la Câmpulung Moldovenesc la stadion unde era domnul Liviu Bogos care antrena echipa de juniori a Câmpulungului și am mers vreo 2-3 luni, m-am antrenat cu ei, dar nu mă legitimasem acolo până când profesorul ne-a anunțat că nu ajunge la antrenament, m-am urcat în microbuz să merg spre casă când pe geam am văzut pe stadion la Pojorâta echipa Pojorâtei că se antrenează, am oprit microbuzul și m-am dus la gard să mă uit la antrenament. După cinci minute îl aud pe Vasile Bosancu că îmi zice «Du-te în vestiar și schimbă-te și vino pe teren» de atunci am rămas la Pojorâta să joc vreo 6 ani. după care am plecat la Vama și am jucat, urmând mai apoi Frumosu. 

În prezent evoluez la ASA Rarău Câmpulung. 

Meseria de profesor o fac din plăcere, mă gândesc ca acești copii să ajungă unde am vrut eu să ajung și să-i îndrum în a face sport, iar pe cei pasionați, talentați să le fiu ca o rampă de lansare.

Nu vreau să-i supăr pe ceilalți colegi, dar dacă s-ar putea, eu aș face în fiecare zi doar educație fizică și sport. Atunci când te implici și pui suflet, transmiți asta și copilului.

De obicei mă trezesc la ora 7:00 și mă îndrept spre școală, iar la 8:00 încep orele și le termin în jur de ora 14:00. Plec spre casă și îmi ocup timpul cu soția și cu treburile gospodărești, iar când e zi de antrenament îmi las toate treburile și ma îndrept spre stadionul din Câmpulung.

Când e un eveniment sportiv, sotia şi părinţii ştiu că e ca o sărbătoare pentru mine şi nu pot sta lângă ei.”

De la vremurile în care fotbalul se juca cu o sticlă, Bogdan a ajuns să fie profesor și să predea poate cea mai frumoasă «lecție» din cadrul orelor de sport: fotbalul. Și cu siguranță și povestea sa este una care ar trebui să-i motiveze pe cei mici pentru acum se bucură de toate condițiile de performanță.

Așadar am reușit să cunoaștem până acum povestea a doisprezece fotbaliști cu job-uri diferite și totodată caractere deosebite, iar județul nostru are chiar zeci de astfel de exemple. Ajută-ne să cunoaștem povestea altui fotbalist pentru care fotbalul nu este singura meserie pe care o practică. Dacă știi pe cineva ca Bogdan Misiuc Răzvan Bîgu, Andrei Aileni, Ioan Vlăduț Gheorghe, Vasile Solcan, Daniel Cristescu, Ion Lupăștean, Șerban Macsim, Cătălin Vasiliu, Vlăduț Amariței, Florin Sava și Oto Andrei Negură, te rugăm să ne scrii în privat, iar noi vom contacta persoana respectivă.

Articol scris de: Adrian Negru

 

Total
0
Shares
Related Posts