Foresta Suceava rămâne în cărţile promovării la finalul turului

Foresta Suceava a terminat turul sezonului 2019/2020 din Liga 3 – Seria 1, pe locul 2 în clasament, la patru puncte în spatele liderului Aerostar Bacău, echipa reuşind un progres important faţă de turul sezonului trecut când termina pe locul 5 la multe puncte distanţă de liderul de atunci Gloria Buzău.

“Galben-verzii” au început sezonul sub comanda lui Vespazian Colban, însă acesta a rezistat doar trei meciuri pe “Areni”, palmaresul său fiind o victorie şi o remiză în campionat plus o victorie şi implicit calificarea în turul 4 al Cupei României, în dauna Bucovinei Rădăuţi. Închierea amiabilă a contractului s-a produs după remiza din etapa a 2-a, scor 1-1 în deplasare cu cei de la KSE Târgu Secuiesc.

Din etapa a 3-a, Foresta Suceava se află sub conducerea lui Petre Grigoraş, acesta din urmă debutând pe teren propriu cu o victorie clară împotriva uneia dintre fostele sale echipe, Oţelul Galaţi, scor 3-0.

În acest tur de sezon, Petre Grigoraş împreună cu secunzii, Mihai Guriţă şi Bogdan Tudoreanu au avut la dispoziţie un lot de 25 de jucători, cel mai numeros dintre cele trei echipe sucevene prezente în Seria 1 a Ligii a 3-a, cu menţiunea că dintre aceştia au fost utilizaţi doar 23 pe parcusul celor 15 etape iar Mario Pipoş a fost adus la echipă începând cu etapa a 6-a.

Deşi au fost incluşi în lotul Forestei înainte de începerea sezonului, atacantul moldovean Colea Nemerenco şi tânărul mijlocaş Gabriel Nergheş, nu au mai apucat să joace pentru “galben-verzi” din diferite motive.

Fundaşul golghter dar şi căpitanul Forestei în acest sezon, Dudu Drugă a fost singurul jucător care a bifat ca titular toate cele 15 meciuri din turul campionatului şi dacă punem la socoteală şi cele patru meciuri pe care Foresta le-a disputat în Cupa României ( despre care vom vorbi într-un alt articol ), Dudu a jucat titular în toate cele 19 meciuri oficiale ale Forestei din această jumătate de sezon.

Următorii în topul prezenţei în primul 11 se află Ionuţ Ailenei cu 14 meciuri jucate, Cornel Căinari, Vlad Stănescu si Alexandru Marin cate 12, ultimul cu cel putin zece apariţii în echipa de start fiind Valentin Hagiu cu 11 partide.

Aproape toţi jucătorii utilizaţi de Petre Grigoraş în acest tur au prins cel puţin un meci ca titular, iar lista continua cu Andrei Cerlincă, Matteo Rigoni şi Ruben Sumanariu câte 9 partide, Paul Mateciuc (8), Mădălin Onofraş (8), Robert Martin (7), Eugen Celeadnic (7), Adrian Avrămia (3), Aurel June (3), Robert Grumezescu (2), Mario Pipoş (1), Augustin Carbune (1), excepţie făcând Vasile Boca care a bifat două meciuri din postura de rezervă.

În lista de mai sus nu i-am inclus şi pe jucătorii Alexandru Ichim şi Andrei Viţelaru ambii cu şapte apariţii in primul 11 în campionat dar şi Andrei Pavel şi Teodor Lungu care au prins cate patru meciuri ca titulari, toti patru fiind îndepărtaţi de la echipă după etapa a 8-a, când Foresta pierdea cu 5-1 în deplasare cu Ceahlăul.

În ciuda faptului că a ocupat doar locul 2 la finalul turului, Foresta Suceava se poate lăuda cu cel mai profilic atac din Seria 1, dar şi cea mai clară victorie, 10-0 pe teren propriu împotriva celor de la CSM Paşcani.

11 jucători dintre care trei au fost juniori sub 21 de ani au înscris cele 43 de goluri pentru Foresta în turul sezonului:

  • Dudu Drugă – 10 goluri ( Sporting Lieşti, Ştiinţa Miroslava, CSM Focşani, FC Botoşani 2, Ozana Târgu Neamț, Ceahlăul, Dunarea de Jos Galaţi (2), Huşana Huşi, Şomuz Fălticeni )
  • Robert Martin – 9 goluri ( Oţelul Galaţi, Ozana Târgu Neamț (2), CSM Paşcani (3), Dunarea de Jos Galati, CSM Bacau, Şomuz Fălticeni )
  • Alexandru Marin – 9 goluri ( KSE Targu Secuiesc, Oţelul Galaţi, Ştiinţa Miroslava (2), CSM Paşcani (2), Aerostar Bacau, Şomuz Fălticeni, Bucovina Rădăuţi )
  • Andrei Cerlincă – 5 goluri ( CSM Paşcani (3), Huşana Huşi, Somuz Falticeni )
  • Valentin Hagiu – 3 goluri ( CSM Paşcani, Bucovina Rădăuţi (2) )
  • Robert Grumezescu – 2 goluri ( Sporting Lieşti, Huşana Huşi )
  • Aurel June – 1 gol ( Sporting Lieşti )
  • Matteo Rigoni – 1 gol ( Oţelul Galaţi )
  • Cornel Căinari – 1 gol ( Dunărea de Jos Galaţi )
  • Paul Mateciuc – 1 gol ( CSM Paşcani )
  • Mădălin Onofraş – 1 gol ( Huşana Huşi )

Cu toate că a avut parte de un început greu de sezon, Petre Grigoraş a redresat echipa reuşind o serie de şapte victorii consecutive şi să reducă diferența fată de Aerostar Bacău la doar patru puncte după ce la un moment dat băcăuanii aveau un avans de zece puncte.

Trebuie menționat şi faptul că cele şapte victorii consecutive din finalul sezonului au fost reuşite cu un lot de 19 jucători, ba chiar în unele partide Petre Grigoraş a avut la dispoziție doar 14-15 jucători din cauza accidentărilor sau a suspendărilor.

Foresta Suceava a făcut tot de a depins de ea să rămână în cursa pentru promovare iar cel mai mare merit îl are cu siguranță stafful tehnic, jucătorii care au fost nevoiți să joace pe alte posturi din pricina accidentărilor sau a suspendărilor dar şi a conducerii administrative care a reuşit să rezolve toate problemele apărute pe parcursul întregului sezon de toamnă.

Cu siguranță vor apărea ceva modificări în lotul Forestei în această pauză competițională mai ales în ceea ce priveşte venirile de jucători şi sperăm ca cei din conducere împreună cu sfafful tehnic să facă alegerile potrivite pentru ca “galben-verzii” să lupte pentru promovare până în ultima etapă.

Articol scris de: Marius Nicolae

Total
0
Shares
Related Posts