Bucovina Rădăuți, în mare formă în jocurile amicale

Rădăuțenii lui Marius Lup au trecut și testul cu divizionara a treia, Viitorul Darabani. Golgheterul Ionel Stoian a făcut spectacol. 

Gruparea rădăuțeană merge ceas în jocurile de pregătire. Rădăuțenii au mai făcut o victimă printre colegele de eșalon. Viitorul nu sună prea bine pentru Darabani după înfrângerea la scor cu trupa lui Marius Lup. Golgheterul Ionel Stoian cu un hattrick și Mugur Florescu au ”desenat” cele patru goluri ale Bucovinei Rădăuți.

”S-a terminat o perioada grea, cea a cantonamentului, dar am făcut-o să fie cât mai plăcută. Toți au răspuns cu zâmbetul pe buze cerințelor noastre și ne bucurăm că ne-am atins obiectivele stabilite pentru acest cantonament dar și că am reușit să îmi fac o idee despre jucătorii pe care nu îi știam la fel de bine ca pe ceilalți. Totodată, fiind o perioadă de acumulare am căutat să dozăm cât mai bine efortul.Nu a fost ușor pentru jucătorii noștri însă ne bucurăm că nu avem probleme de ordin medical. Sunt foarte mulțumit și de condițiile în care am desfășurat acest cantonament și de condițiile de cazare, iar cu această ocazie doresc să mulțumesc celor de la Hotel Gerald’s. Așteptăm cu nerăbdare meciurile oficiale, acolo unde să valorificăm toată munca de echipă depusă până acum.”, a declarat Marius Lup, tehnicianul Bucovinei Rădăuți.
Rădăuțenii continuă perioada de pregătire și vor disputa mai multe jocuri amicale pentru a putea rula tot lotul de jucători și de a schița un prim-unsprezece competitiv pentru partea a doua a sezonului.
Articol scris de: Adrian Negru
Sursa foto: Cristian Ploșceac
Total
0
Shares
Related Posts