Sponsori Sponsori

Foresta Suceava oferă fotbal, dar și multe inexactități

Foresta Suceava pare să se transforme încet, dar sigur într-o echipă plăcută spectatorului neutru însă extrem de greu de urmărit de proprii fani. Multele inexactități din linia de fund, compensate cu un ax central care pare de cele mai multe ori în pioneze nu fac deloc casă bună cu un compartiment ofensiv care e fără doar și poate peste nivelul eșalonului al treilea.

Fix sub aceleași coordonate s-a jucat și în ultima etapă pe Areni când oaspeții trupei lui Ionuț Moșteanu au fost cei de la CSM Pașcani. A ieșit un meci antrenant cu cinci goluri și multe alte faze de poartă. Deschiderea scorului avea să vină după doar câteva zeci de secunde de joc. Dorobanțu se eliberează bine pe partea stângă a atacului gazdelor intră la marginea careului de unde îi așează mingea lui Robert Martin care preia, mai face câțiva pași și trage sec la colțul lung pentru 1-0.

După alte faze de poartă de ambele părți printre care un gol anulat pentru offside al oaspeților, dar și două mari șanse ale Forestei ratate de Iosif Netbai, elevii lui Moșteanu își dublează avantajul. Era minutul 35 când același Dorobanțu centrează fix din dreptul băncilor de rezerve, iar Karime Makongo poate cel mai reușit transfer al Forestei din această vară se înalță superb pentru o lovitură de cap imparabilă, scor 2-0. Acesta nu avea însă să fie scorul pauzei căci în minutul 41 basarabeanul Ruslan Chelari face un fault rudimentar în propriul careu, iar Eusebiu Mercaș înscrie plasat de la punctul cu var pentru 2-1.

Repriza a doua aduce același stil de joc. Foresta la cârma partidei, dar cu multe ratări si la fel de multe erori defensive. Scorul de 3-1 se face în minutul 56 când Serghei Trofan primește o pasă perfectă de la Jordan Atouba și înscrie pe sub portarul oaspete.

Liniștea celor aproximativ 300 de spectatori prezenți pe Areni a durat destul de puțin pentru că la doar 3 minute după golul lui Trofan același Eusebiu Mercas înscrie pentru 3-2. Deși ocazii au mai fost, majoritatea de partea gazdelor s-a terminat 3-2 un rezultat care o duce pe Foresta pe ultima treaptă a podiumului la un punct de Rădăuți și la trei de liderul Dante Botoșani.

Articol scris de: Dragoș Negură

Total
0
Shares
Related Posts