Foresta se impune categoric în primul derby județean din acest an


Primul derby județean din acest an, a avut loc astăzi de la ora 12:00 pe terenul sintetic al celor de la LPS Suceava, acolo unde Foresta a primit vizita celor de la Bucovina Rădăuți, într-o confruntare amicală.

Ambele formații erau neînvinse în meciurile amicale disputate în această iarnă, Foresta având patru victorii şi o remiză, în timp ce Bucovina Rădăuți a disputat doar două partide amicale, ambele fiind câştigate fără probleme de elevii lui Daniel Bălan.

Meciul a fost unul încins mai ales în prima repriză cand jucătorii celor două echipe s-au încăierat în urma unor dueluri la limita regulamentului.

În prima fază Stănescu l-a faultat la mijlocul terenul pe noul jucator al Rădăuțiului, Bogdan Melinte, acesta din urmă ripostând, iar cea de-a doua fază a avut loc spre finalul reprizei, atunci când Bogdan Filip şi-a prelungit o minge în careul rădăuțenilor şi l-a atins pe portarul oaspeților care a ripostat de asemenea.

La capitalul fotbal, Foresta a dominat meciul de o manieră categorică în ciuda faptului că se anunța o partidă echilibrată. “Galben-verzii” au condus la pauză cu 1-0 prin execuția superbă a căpitanului, Dudu Drugă. În repriza secundă jucătorii celor două echipe s-au mai calmat, iar cei care au înscris primii au fost tot sucevenii, prin Matteo Rigoni.

Ionuț Plămadă a readus speranțele pentru rădăuțeni marcând din lovitura de la 11 m, pentru 2-1, însă după doar un minut Rigoni reuşeste dubla şi duce scorul la 3-1 pentru Foresta. Ultimele zece minute au aparținut mijlocaşului african din lotul Forestei, Flatie Diallo, acesta marcând o dublă în minutele 84 şi 85, stabilind scorul final 5-1 pentru Foresta.

  • Primul 11 Foresta în prima repriză: Cărbune – Sumanariu, Mateciuc, Celeadnic, Drugă – Stănescu, Rigoni – Cerlincă, Ungurianu, Filip – Marin
  • Primul 11 Foresta în repriza secundă: Mociu- Corduneanu, Mandiuc, Neacșu, Drugă – Rigoni, Luiz Vieira – Burghele, Căinari, Diallo – Martin
  • Primul 11 utilizat de Daniel Bălan în prima repriză: Zvoronciuc – Alecsandru, Antonesei, Mihăeş, Florescu – Vitu, Coajă, Dănilă – Coroamă, Netbai, Stoian

Pentru Foresta urmează amicalele cu Știința Miroslava, de pe 22 februarie, pe teren propriu, şi pe 29 februarie, în deplasare şi Ceahlăul, pe 25 februarie, la Piatra Neamț.

Bucovina Rădăuți mai are programate încă 4 amicale, și anume: 18 februarie, cu Ceahlăul Piatra-Neamț, 22 februarie, cu Juniorul Suceava, 25 februarie cu Aerostar Bacău și pe 28 februarie, cu FC Botoșani 2.

Articol scris de: Marius Nicolae

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts