Proiectul ”Fotbalist în Bucovina” aduce în prim-plan povestea lui Emil Romaș care din adolescență a fost nevoit să abandoneze școala și să muncească pe șantiere pentru că viața nu i-a oferit atât de multe.
Povestea lui Emil Romaș este atât de comună cu a multora dintre fotbaliștii trecuți de 30 de ani care evoluează astăzi în ligile inferioare ale județului Suceava. Copilăria grea, dar și neșansa au făcut ca talentul său să rămână ascuns prin ligile inferioare ale fotbalului românesc. Chiar dacă a fost nevoit încă din adolescență să renunțe la școală și să muncească cot la cot pe șantier alături de adulți, Emil nu a uitat niciodată că cei șapte de ani acasă valorează mult mai mult.
Fotbalistul a cărei poveste o veți afla în articolul de astăzi s-a născut pe 17 martie 1988, în localitatea Pătrăuți, într-o familie de oameni muncitori și respectuoși. Posibilitățile financiare ale familiei erau precare la acea vreme, iar Emil alături de cei doi frați și cele două surori a învățat de la familie cum să fie OAMENI.
”Copilăria mea a fost de așa natură încât nu mi-am permis multe, părinții m-au susținut mereu în limita posibilităților vremurilor de atunci. Am renunțat la școală, iar de la 16 ani am muncit pe șantier. De micuț am avut înclinație spre fotbal, îmi amintesc cum schimbam pase cu tatăl meu. A jucat și el fotbal, și-ar fi dorit cu siguranță să am mai multe șanse decât el. Eram de dimineață până seara pe imașul din zona mea și jucam fotbal. Îmi doream doar să câștig, iar atunci când pierdeam începeam să plâng.”, își amintește Emil.
A fost mereu serios, dedicat și determinat să-și urmeze pasiunea pentru fotbal, însă poate neșansa a făcut ca Emil să nu fie observat de cineva de la o echipă dintr-un eșalon superior. La 14 ani și-a făcut debutul în echipa comunei, era un pui de om, muncitor și apreciat de întreaga comunitate.
”Îmi amintesc cu mare drag și acum chiar dacă au trecut anii cum la vârsta de 14 ani am debutat la echipa de seniori Florconstruct Pătrăuți. Nu pot uita acel moment frumos în care am și marcat în acel meci de acasă cu Voința Zvoriștea. Ulterior, după un baraj foarte puternic am promovat din Liga a V-a în Liga a IV-a după două jocuri într-o singură zi pe stadionul «1 mai» din Ițcani. Sunt veșnic recunoscător pentru încrederea acordată domnului primar Ioan Jureschi de la acea vreme și domnului Florea de la firma Florconstruct.”, a mai adăugat Emil.
Timp de opt ani a jucat Emil la echipa din localitatea natală, a devenit destul de repede căpitanul formației din Pătrăuți fiind apreciat de întreaga comunitate. Dorința de a-și reprezenta localitatea l-au făcut pe acesta să refuze ofertele venite de la alte cluburi din județ, însă în cele din urmă a fost nevoit să meargă la o altă grupare după ce formația din Pătrăuți s-a desființat.
Pentru Emil a urmat un nou capitol în cariera sa după ce Nicu Covașă l-a cooptat în echipa de la Frătăuții Vechi. Acolo s-a format un grup frumos și unit, iar echipa beneficia de condiții foarte bune și de o susținere constantă a primăriei.
”În primul an am promovat în Liga a IV-a, iar apoi am reușit să cucerim două trofee ale Cupei României. Au fost câteva sezoane fantastice, aveam rezultate constante și reușeam clasări în fiecare sezon în primele patru echipe. Au trecut 12 ani, iar comuna Frătăuții Vechi a devenit pentru mine ca a doua casă. Sunt singurul jucător care a rămas acolo în acești 12 ani. De asemenea, antrenorul Vali Tăutean a fost mereu alături de noi creând o atmosferă foarte frumoasă în cadrul echipei, împreună am reușit să atingem toate aceste performanțe.”, mai povestește Emil.
Între orele 7 și 17, Emil se află zilnic pe șantier, iar duminica abia așteaptă să se bucure alături de colegi în jocurile fie de acasă fie din deplasare. Anii au trecut, s-a dedicat muncii, dar și pasiunii pentru fotbal indiferent că a fost răcit, că a avut febră sau alte probleme. A fost mereu acolo, iar seriozitatea și determinarea îl caracterizează cel mai bine. Are însă un regret și anume neșansa de a-și arăta abilitățile într-o ligă superioară, dar acum Emil este la vârsta în care visează să-și facă o familie și poate cândva copiii săi să aibă parte de mai mult succes.
”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în toți acești ani am fost sănătos și prin îngerii săi m-a ocrotit de accidentări grave. Pentru mine fotbalul nu se termină aici, joc alături de un mare fotbalist în persoana domnului Mihai Guriță care e un supermeseriaș, nu-și arată deloc vârsta și care mă ambiționează și îmi dă putere să merg mai departe. Nu am fentat viața nici o clipă ci doar pe adversari.”, a conchis Emil Romaș.
Aceasta a fost povestea fascinantă a lui Emil Romaș din cadrul proiectului ”Fotbalist în Bucovina”. Dacă știți pe cineva a cărui poveste trebuie făcută cunoscută, vă rugăm să ne scrieți fie în comentarii pe facebook fie în privat, iar noi vom contacta persoana respectivă.
