Derby-ul bucovinean dintre Rădăuți și Suceava s-a terminat indecis

456

Foresta Suceava a scăpat victoria în fața Bucovinei Rădăuți printre degete fiind egalată în minutele de prelungiri. 

Stadionul Municipal din Rădăuți a găzduit sâmbătă, 20 martie, derby-ul dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava. Gazonul le-a pus mari probleme ambelor echipe, însă miza jocului era una uriașă. Echipa pregătită de sârbul Ivan Gvozdenovic venea după o înfrângere pe teren propriu în fața Ceahlăului Piatra Neamț, în timp ce elevii lui Iulian Ionesi veneau după succesul cu CSM Pașcani. Pentru rădăuțeni cea mai mare motivație o reprezenta dorința revanșei în urma jocului din tur câștigat de suceveni cu tam-tam la masa verde.

Jocul a debutat cum nu se putea mai bine pentru ”galben-verzi” care au reușit să deschidă scorul prin Robert Martin în minutul 10, până la finalul reprizei s-a jucat pe contre. Sucevenii au încercat să conserve rezultatul în repriza secundă, fără a forța nota chiar și în urma eliminării lui Stejărel Vișinar. Și în aceste condiții, rădăuțenii nu au renunțat la luptă, egalând pe finalul jocului prin Mugur Florescu și obținând un punct de aur care îi menține în continuare pe prima poziția a clasamentului Seriei I a Ligii a III-a.

Deși în urma rezultatelor din această rundă, formația suceveană a urcat pe locul secund la trei puncte în spatele liderului Bucovina Rădăuți, criza se adâncește la Foresta Suceava care stă de cele mai multe ori la mâna rezultatelor celorlalte competitoare.

Pentru elevii lui Ivan Gvozdenovic urmează un nou derby local în compania formației Șomuz Fălticeni, iar pentru rădăuțenii lui Ionesi urmează jocul cu Știința Miroslava de la Uricani.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts