RC Gura Humorului a avut parte de un debut extrem de dificil în Liga Națională Kaufland, primul eșalon al rugby-ului românesc, fiind învinsă clar de Dinamo București, scor 12-71, pe stadionul Tineretului.
În fața a aproximativ 400 de spectatori, gazdele au încercat să țină piept unui adversar net superior valoric. Humorenii au avut momente bune în prima repriză, însă actul secund bucureștenii au preluat ostilitățile și nu au mai oferit nici o oportunitate pentru nou-promovata Gura Humorului. La pauză, tabela indica 36-12 în favoarea formației Dinamo București, astfel că la final oaspeții s-au impus cu 71-12.
Ștefăniță Rusu, manager sportiv RC Gura Humorului:
„A fost un meci frumos, unul de gală împotriva celor de la Dinamo. Din păcate, partida a fost umbrită de câteva accidentări, dar sperăm să nu fie grave și jucătorii să revină cât mai repede alături de echipă. Le mulțumim tuturor celor care ne susțin și ne dorim ca, pe viitor, să fim din ce în ce mai mulți și să creștem așa cum ne-am propus.”
Gabriela Andronache, președinte RC Gura Humorului:
„A fost un meci important atât pentru noi, cât și pentru comunitatea din Gura Humorului și pentru întreg județul. Am trăit momente cu mari emoții, însă băieții s-au prezentat mai mult decât onorabil. Au făcut un joc foarte bun și cred că am demonstrat că putem face față echipelor din eșalonul superior al rugby-ului românesc.”
Ciprian Nichitean, jucător RC Gura Humorului:
„A fost un meci dificil din teren, nivelul este mult mai ridicat față de liga a doua. Cu toate acestea, consider că ne-am descurcat bine, mai ales în prima repriză, când scorul a fost unul echilibrat.”
Lotul formației humorene pentru această partidă: Mihai Hodeniuc, Sonatane Kaufusi, Alexandru Davidoiu (căpitan), Melvin Mumbi, Sebastian Rusu, Sean Morrell, Alexandru Ucraineț, Feofaaki Holoia, Alexandru Țiglă, Ciprian Nichitean, Doru Moroșan, Daniel Vârvăroi, Geofrey Okwach, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Alexandru Donică, Ciprian Hostiuc, Cosmin Daraban, Dragoș Bejan, Adrian Vârvăroi, Narcis Vasilovici, Robert Semirea, Andrei Petrișor.
În runda următoare, RC Gura Humorului va evolua în deplasare în compania formației USV Timișoara, vicecampioana ediției precedente. Partida este programată să se dispute, sâmbătă, 4 aprilie.
Sursa foto: Marius Gabor


