Tinerii sunt invitați să învețe tainele luptelor greco-romane într-o nouă sală de sport din comuna Ipotești

Un proiect de suflet, așa cum l-a numit Gheorghe Ignat, acesta speră ca noua sală din comuna Ipotești destinată luptelor greco-romane să primească cât mai mulți tineri.

“Academia Sportivă GHEDEON” își deschide prin nouă sală de sport de lângă primăria din comuna Ipotești (județul Suceava) porțile pentru copii și tinerii din această comunitate, dar și pentru cei din împrejurimi. Luni, miercuri și vineri vor avea loc înscrieri începând cu ora 18:00 la sala de sport, iar pentru cei care nu reușesc să facă acest lucru în una din aceste zile o vor putea face și sâmbătă atunci când antrenorul Laurențiu Bolohan va oferi o serie de demonstrații celor mici care s-au înscris alături de echipa sa pe care a pregătit-o în localitatea Bănești.

Gheorghe Ignat: ”Lipsea o astfel de sală pentru lupte greco-romane în zona noastră”

”Un proiect de suflet pentru mine. Eu am înțeles cât de mult bine mi-a făcut sportul și încerc mai departe să pot să ajut și generația tânără să practice sportul. E o nevoie mare de cât mai multe activități sportive pentru tinerii din comunitatea noastră. Lipsea o astfel de sală pentru că singura sală de lupte a fost făcută în anii ’70, lângă stadionul Areni din Suceava, de atunci nu s-a mai deschis nici o sală de lupte în zona noastră.”, a declarat Gheorghe Ignat cunoscut în lumea sportivă ca Ursul Carpatin.

Investiția este una privată asigurată de Gheorghe și Nicu Ignat care au lucrat mai bine de patru luni la acest proiect. Cei doi și-au dorit ca tinerii din comuna Ipotești, dar și din zonele apropiate precum Bosanci sau Udești să aibă unde face mișcare, iar luptele greco-romane nu reprezintă un sport dur, ci chiar unul plăcut pentru cei care vor înțelege tainele acestui sport.

Laurențiu Bolohan, fost practicant de lupte greco-romane, va fi profesorul tinerilor care vor dori să cunoască mai multe lucruri despre acest sport, iar experiența sa ca fost sportiv va conta foarte mult. Iar mai mult decât atât, Laurențiu a reușit să dea județului campioni, după ce a pregătit sportivi o perioadă foarte lungă de timp, într-o sală de clasă din localitatea Bănești, unde condițiile nu erau din cele mai bune.

Gheorghe Ignat: ”Acesta nu este un sport violent. În maxim 2-3 ani vom avea rezultate importante cu sportivii pregătiți în această sală”

”Acesta nu este un sport violent, aici nu ia nimeni bătaie pentru că nu se folosesc lovituri de pumni sau de picioare. Este, bineînțeles, un sport bărbăesc, dar se pot înscrie și fete. Sunt trânte, eu i-aș spune un fel de șah pentru că ai nevoie să-ți pui intelectul la treabă, dar și partea fizică și atunci se îmbină frumos lucrurile. În maxim 2-3 ani de zile, o să avem copii din Ipoești, Bosanci, Udești și din îmrejurimi care vor fi pe podium la campionatele naționale și nu numai.”, a mai precizat fostul sportiv, Gheorghe Ignat.

Totodată acesta își propune ca pe viitor să construiască și alte săli de sport dedicate luptelor greco-romane, iar vizate sunt comunitățile defavorizate.

”Asta e prima sală dintr-un număr mai mare de săli pe care vrem să le deschidem. Să vedem cum o să funcționeze. Noi ne dorim să mergem în comunități defavorizate, iar una dintre săli cu siguranță va fi în comunitatea de rromi de la Verești. De asemenea intenționăm să deschidem săli și în alte comunități.”, a conchis Gheorghe Ignat.

Sunt așteptați la înscrieri copiii și tinerii cu vârstele cuprinse între 5 și 15 ani care să fie însoți de către părinți, unde este cazul, iar programul înscrierilor este următorul:

  • luni, miercuri și vineri de la orele 18:00
  • sâmbăta de la ora 11:00 – antrenament, demonstrație cu sportivi

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Gheorghe Ignat – The Carpathian Bear

Total
0
Shares
Related Posts