Etalare de forță ofensivă pe terenul Liceului cu Program Sportiv Suceava, acolo unde echipa U17, antrenată de profesorul Ovidiu Murariu, a trecut fără drept de apel de LPS Roman, cu scorul categoric de 9-1, în penultima etapă a Campionatului Național U17.
Partida disputată pe teren propriu a fost dominată de la un capăt la altul de suceveni, care au impresionat prin precizie, viteză de execuție și joc colectiv. Vedeta partidei a fost Fabio Bai, autor a patru goluri, care a făcut diferența cu prestația sa remarcabilă în ofensivă. Pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele David Policiuc, Eduard Andrieș, Alberto Ursachi, Iulian Bodnar și Lucas Cârcu, fiecare contribuind cu câte un gol la succesul categoric al echipei sucevene.
După acest rezultat, LPS Suceava acumulează 54 de puncte, ocupând poziția a treia cu un golaveraj de 117 goluri înscrise și 41 primite.
Etapa penultimă continuă duminică, 25 mai, cu următoarele confruntări din seria:
-
LPS Vaslui – CSM Bacău, ora 14:00
-
ACS Juniorul Suceava – CS Aerostar Bacău, ora 14:00
-
LPS Iași – LPS Piatra Neamț, ora 14:00
-
ACS Academia DIDI Iași – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, ora 16:00
Clasament Campionatul Național U17
| Loc | Echipa | M | V | E | I | Gol | +/- | Pct |
| 1. | ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 25 | 21 | 3 | 1 | 112-23 | 89 | 66 |
| 2. | LPS Vaslui | 25 | 19 | 1 | 5 | 82-20 | 62 | 58 |
| 3. | LPS Suceava | 26 | 18 | 0 | 8 | 117-41 | 76 | 51 |
| 4. | CSM Bacău | 25 | 14 | 3 | 8 | 92-33 | 59 | 45 |
| 5. | ACS Juniorul Suceava | 25 | 14 | 2 | 9 | 83-47 | 36 | 44 |
| 6. | LPS Iaşi | 25 | 14 | 0 | 11 | 90-64 | 26 | 42 |
| 7. | LPS Roman | 26 | 8 | 1 | 17 | 52-89 | -37 | 25 |
| 8. | CS Aerostar Bacău | 25 | 5 | 2 | 18 | 42-67 | -25 | 17 |
| 9. | LPS Piatra Neamţ | 25 | 6 | 2 | 17 | 39-87 | -48 | 17 |
| 10. | ACS Academia DIDI Iasi | 25 | 0 | 0 | 25 | 12-250 | -238 | 0 |
În ultima rundă a sezonului, LPS Suceava va evolua în deplasare, împotriva formației Aerostar Bacău. Meciul este programat pe 1 iunie, cu începere de la ora 14:00.


