Chin cu final fericit

Dacă după meci m-ar fi oprit cineva la ieșirea din stadion să-i spun în câteva cuvinte ceea ce am vazut azi pe Areni, i-as fi răspuns fără ezitare “foarte mult chin şi la final 3 puncte”. În linii mari, cam asta s-a întâmplat astăzi în meciul Foresta Suceava-Râmnicu Sărat…

Cu câteva noutăți în primul 11 față de meciul de sâmbătă împotriva celor din Focșani, Foresta începe partida extrem de crispată, abia în minutul 15 venind și prima ocazie clară de gol. După o centrare din partea stângă a lui Onofraş, mingea ajunge fix pe capul lui Grumezescu, acesta dintr-o poziție ideală nereușind să deschidă scorul. Nu trecuseră decât câteva minute de la acea fază, când oaspeții primesc o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri de poartă, iar cu o execuție bună, decarul celor de la Râmnicu Sărat, Eduard Burlacu, deschide scorul. Așadar, Foresta se vede condusă încă o dată pe teren propriu, lucru des întâlnit în acest sezon. Egalarea a venit însă în minutul 35, când mingea ajunge în partea stângă la Onofraş, care cu capul o așează pentru Robert Martin, acesta îndeplinind o simplă formalitate pentru a marca. După gol, gazdele se instalează şi mai serios în jumătatea adversă, iar până la pauză ratează două ocazii bune. Artenie şutează de la distanță cu pământul, dar portarul oaspeților scoate în corner, iar la câteva minute distanță Onofraş bate aproape perfect o lovitură liberă din afara careului, bara fiind de data acesta cea care îi salvează pe oaspeți, scor la pauză 1-1.

După pauză, Selim Benachour face câteva schimbări, în teren intrând Căinari, Bejenar, Mateciuc şi Pavel, însă lucrurile nu se îmbunătățesc vizibil. Ajutați şi de o evidentă cădere fizică a oaspeților care de prin minutul 60 au cedat total mijlocul terenului, sucevenii atacă cu toate liniile, însă fără o luciditate care să le aducă golul de 2 la 1. Ba mai mult, la câteva contraatacuri destul de periculoase, Râmnicu Sărat e foarte aproape să dea lovitura, însă fie au finalizat lamentabil, fie portarul Cărbune reușește să apere în poziție de 1 contra 1. Când toată lumea era consolată cu ideea unui nou semi-eșec, Cornel Căinari reușește pentru prima oară de la revenirea la Suceava să facă diferența. După o respingere a adversarilor, mingea ajunge la mijlocașul de 30 de ani care preia mingea pe piept şi trage cu stângul din prima fără nicio speranță pentru portar, oferind o descătușare celor aproximativ 300 de spectatori prezenți azi pe Areni. Golul vine perfect pentru gazde, la doar 1 minut după gol centralul partidei fluierând finalul meciului. Urmare a rezultatului de azi, Suceava urcă 2 poziții în clasament, adunând în retur 8 puncte din 4 partide şi cel puțin până mâine, va ocupa locul 5 în clasament. Dacă la capitolul statistică în anul 2019 Foresta stă bine, în ceea ce privește jocul, acesta continuă să sufere destul de vizibil.

Următorul meci al sucevenilor va fi abia peste două săptămâni tot pe teren propriu împotriva celor de la KSE Târgu Secuiesc.

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: Daniel Vatamanu

Total
0
Shares
Related Posts