Ultima etapă de play-off, fără miză

Final de drum în acest sezon pentru Bucovina Rădăuți, în timp ce Foresta Suceava merge la barajul de promovare în Liga a II-a.

Ultima rundă a play-off-ului Seriei I a Ligii a III-a este fără miză, iar asta după ce încă din etapa precedentă, formațiile Dante Botoșani, Foresta Suceava, Hușana Huși și Bucovina Rădăuți au stabilit ierarhia în clasament la finalul acestui sezon. Pentru Hușana Huși și Bucovina Rădăuți drumul se oprește aici în acest sezon, iar grupările Dante Botoșani și Foresta Suceava își vor juca cartea în compania formațiilor CSM Focșani, respectiv Oțelul Galați.

Meciurile din runda finală a barajului de promovare în Liga 2 se stabilesc în urma următoarelor jocuri, cele din runda semifinală a barajului:

B1: CSM Focșani (Locul 2, Seria 2) – Dante Botoşani (Locul 1, Seria 1)
B2: Foresta Suceava (Locul 2, Seria 1) – SC Oțelul Galați (Locul 1, Seria 2)
B3: CS Tunari (Locul 2, Seria 4) – CS Afumați (Locul 1, Seria 3)
B4: SC Popeşti Leordeni / Farul Constanţa 2 (Locul 2, Seria 3) – Progresul Spartac (Locul 1, Seria 4)
B5: Viitorul Dăeşti / CSM Alexandria (Locul 2, Seria 6) – AFC Odorheiu Secuiesc (Locul 1, Seria 5)
B6: FC Pucioasa (Locul 2, Seria 5) – CSM Slatina (Locul 1, Seria 6)
B7: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii / CSC Dumbrăviţa (Locul 2, Seria 8) – CSM Reșița (Locul 1, Seria 7)
B8: CSM Deva (Locul 2, Seria 7) – CSC Dumbrăviţa / CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (Locul 1, Seria 8)
B9: CA Oradea (Locul 2, Seria 10) – CS Hunedoara (Locul 1, Seria 9)
B10: Metalurgistul Cugir (Locul 2, Seria 9) – Minaur Baia Mare (Locul 1, Seria 10)

Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 18:00, Foresta Suceava va primi vizita formației Hușana Huși, în timp ce la Rădăuți, Bucovina așteaptă vizita liderului Dante Botoșani.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Tudy BT

Total
0
Shares
Related Posts