Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava, victorie de caracter în fața ”șoimilor”

Cetatea 1932 Suceava a obținut un succes extrem de important în derby-ul Seriei I din Liga a III-a, după 3-1 în fața formației FC Șoimii Gura Humorului, rezultat venit după o revenire de la 0-1 și un joc solid în repriza secundă.

La finalul partidei, portarul Alin Ciobanu a evidențiat aportul suporterilor și dificultatea confruntării:

„În primul rând, am simțit, chiar dacă am jucat teoretic în deplasare, că lumea din tribune ne-a susținut pe noi și asta ne-a ajutat, mai ales acolo, la momentul acela, la 1-0. A fost un meci foarte greu, au avut și ei ocazii, dar consider că victoria a fost meritată.”

Unul dintre oamenii importanți din ofensivă, Stephane Ferhaoui, a vorbit despre presiunea uriașă a jocului și despre obiectivul echipei:

„Mulțumesc tuturor suporterilor care au venit alături de noi și cred că toată echipa a avut randament și ne-am făcut treaba pe teren ca să luăm 3 puncte astăzi. Orice meci e cu presiune dacă vii să joci fotbal, dar noi știam de la începutul săptămânii că jucăm o finală. Trebuia să batem neapărat ca să rămânem în lupta pentru promovare și să luăm cât mai multe puncte. Am făcut treaba și totul a fost bine pentru noi.”

Antrenorul principal Petre Grigoraș a subliniat importanța decisivă a meciului și reacția echipei după ce a fost condusă:

„Pentru noi era ultima șansă de a mai rămâne în cărți, să ne mai luptăm, pentru că orice alt rezultat ne scotea aproape definitiv din lupta pentru primele două locuri. A fost o încărcătură mare, un derby local care naște totdeauna emoții. Mă bucur că băieții au avut tăria să revină după ce am fost conduși 1-0 și, până la final, cred că am meritat victoria pe deplin. Am arătat că suntem echipa mai bună în acest meci.”

Vizibil emoționat, președintele executiv Marian Bordeianu a punctat forța mentală a grupului:

„Sunt foarte bucuros, foarte fericit. A fost o săptămână grea, cu tensiunea specifică unui astfel de joc. Până la urmă, băieții au demonstrat tărie de caracter și că sunt echipa mai valoroasă. Scorul ne scutește de orice comentariu: 3-1, după ce am întors meciul de la 0-1. Asta spune totul despre psihicul, ambiția și determinarea lor.”

Cetatea 1932 Suceava va debuta în play-off-ul Ligii a III-a vineri, 3 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul Areni într-o confruntare cu formația KSE Târgu Secuiesc.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts