Sponsori Sponsori

Larix Dornișoara a devenit campioana Seriei a II-a a Ligii a V-a cu două etape înainte de final

S-au încheiat toate calculele în Seria a II-a a Ligii a V-a după victoria din ante-penultima etapă a trupei din Poiana Stampei.  

Larix Dornișoara a devenit matematic campioana Seriei a II-a a Ligii a V-a după victoria de pe teren propriu în fața formației ACS Dream Team Ipotești, scor 4-2. Golurile echipei din Poiana Stampei au fost înscrise de Darius Mazare (două goluri) și Petrică Străchinariu (două goluri), în timp ce pentru echipa oaspete au punctat Claudiu David și Claudiu Gulei.

Bradul Vama a obținut o victorie importantă pe teren propriu în fața grupării Stejarii Dragomirnei, scor 3-2. Pentru trupa din Mitocu Dragomirnei au înscris Eugen Romaș și Stejărel Ferar.

Iulian Ruscan, Marius Nergheș, Valentin Gemănaru au fost decisivi pentru formația Avântul Frasin care s-a impus pe teren propriu scor 3-1 în fața formației Vânătorul Dorna Candrenilor. Răzvan Diac a înscris golul de onoare al formației oaspete.

Juniorul Fălticeni a făcut instrucție cu echipa secundă a Șomuzului și a câștigat la scor de tenis. Echipa pregătită de Eduard Lichtenstein s-a impus cu scorul de 6-0 grație reușitelor semnate de Tudor Racocea (două goluri), Ovidiu Cristea (două goluri), Florin Bidan și Narcis Gagiu.

Carpatic Suceava a fost umilită pe teren propriu de Valea Suhei care s-a impus cu scorul de 4-0 și leagă a doua victorie consecutivă.

Clasamentul Seriei a II-a a Ligii a V-a: 

# Echipa M P
1 AS Larix Dornișoara 16 46p
2 AS Juniorul Fălticeni 16 38p
3 ACS Stejarii Dragomirnei 16 33p
4 ACS Dream Team 16 27p
5 ACS Avântul Frasin 16 21p
6 ACS Bradul Vama 16 20p
7 AS Vânătorul Dorna Candrenilor 16 17p
8 ACS Șomuz Fălticeni II 16 13p
9 ACS Carpatic Suceava 16 7p
10 ACS Valea Suhei 16 7p

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Larix Dornișoara 

Total
0
Shares
Related Posts