Sponsori Sponsori

Liga a V-a Suceava a debutat cu goluri pe bandă rulantă

Start cu spectacol în Liga a V-a Suceava, acolo unde prima etapă, disputată duminică, 14 septembrie, a adus scoruri fluviu și meciuri cu multe răsturnări de situație.

La Marginea, ACS FC Campionii a început sezonul cu o înfrângere, cedând cu 0-2 în fața celor de la ACS Sporting Poieni Solca. Golurile oaspeților au fost reușite de Andrei Iulian Șulschi și Mihai Sergiu Horeiciuc, care au adus primele trei puncte pentru formația din Poieni Solca.

La Dorna Candrenilor, AS Vânătorul nu a reușit să reziste în fața formației AS Voința Zvoriștea, care s-a impus cu 3-0. Iulian-Manuel Bejinariu a fost omul meciului, reușind o dublă, iar Ionuț Mihai a completat tabela.

Cel mai spectaculos duel al rundei s-a jucat la Grămești, unde gazdele de la AS Unirea au câștigat cu 7-3 împotriva celor de la ACS Avântul Frasin. Daniel Cuciureanu a înscris trei goluri, Florin Ioniță a punctat de două ori, iar Ștefan Lazarec și Danu Costeniuc au completat recitalul ofensiv. De partea cealaltă, oaspeții au replicat prin Adelin Nergheș, autorul unei duble, și Costel Simeria.

ACS Stejarii Dragomirnei a debutat cu un succes clar pe teren propriu, 3-0 contra ACS Carpatic Suceava. Pentru formația gazdă au marcat Marius Moscaliuc, Ianis Onuț și Dorian Mârț.

La Moldovița, ACS Foresta 1947 a început campionatul cu o victorie, 3-1 în fața celor de la AS Viitorul Forăști. Gazdele au punctat prin Amariței, Baltag și Andronicescu, iar golul de onoare al oaspeților a fost reușit de Andrei Alin Șerpe.

AS Unirea Salcea a pierdut pe teren propriu, 0-2 în fața AS Forest Pătrăuți, care a obținut toate punctele grație reușitelor semnate de Iulian Jureschi și Andrei Holca.

La Todirești, ACS Avântul a terminat la egalitate, 2-2, cu ACS Releul Mihoveni Șcheia. Pentru gazde au înscris Alexandru Tîmpescu și Nicu Răstoacă, în timp ce oaspeții au răspuns prin Horia Murgu și Ionuț Dobrea.

Cea mai categorică victorie a rundei a fost obținută de ACS Sporting Siminicea, care a surclasat cu 8-1 pe AS Polul Nord Brodina. Gazdele au făcut spectacol prin Ionuț Clim (2 goluri), Florin Pascariu (2 goluri), Ionuț Standolaru (2 goluri), Ovidiu Serediuc și Ștefan Moisiuc, în timp ce pentru oaspeți a punctat Georgiță Constantin.

Etapa s-a încheiat la Bunești, acolo unde CS Sporting Voința a pierdut cu 3-4 în fața celor de la ACS Viitorul Baia. Gazdele au marcat prin Ionuț Aioanei, Mihai Dolceanu și Ovidiu Cristea, însă oaspeții au avut în Florin Bidan omul decisiv, acesta reușind un hat-trick, completat de reușita lui Constantin Nechitoaia.

Clasamentul Ligii a V-a Suceava: 

# Echipa M P
1 ACS Sporting Siminicea 1 3p
2 AS Unirea Grămești 1 3p
3 AS Voința Zvoriștea 1 3p
4 ACS Stejarii Dragomirnei 1 3p
5 ACS Foresta Moldovița 1947 1 3p
6 ACS Sporting Poieni Solca 1 3p
7 AS Forest Pătrăuți 1 3p
8 ACS Viitorul Baia 1 3p
9 ACS Releul Mihoveni Scheia 1 1p
10 ACS Avîntul Todirești 1 1p
11 CS Sporting Voința Bunești 1 0p
12 AS Viitorul Forăști 1 0p
13 AS Unirea Salcea 1 0p
14 ACS FC Campionii Marginea 1 0p
15 AS Vânătorul Dorna Candrenilor 1 0p
16 ACS Carpatic Suceava 1 0p
17 ACS Avântul Frasin 1 0p
18 AS Polul Nord Brodina 1 0p

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: facebook.com/Avântul Frasin

Total
0
Shares
Related Posts