Bucovina Rădăuți, un fel de Simona Halep a Sucevei

În acest week-end, echipele din Liga a III-a au avut parte de al doilea meci al returului de campionat, exceptând-o pe Bucovina Rădăuți care ieri a susținut prima partidă oficială din acest an, după ce etapa trecută a stat.

După cum bine se așteapta toată lumea, echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan, a obținut o victorie categorică în fața KSE Târgu Secuiesc. Munca și seriozitatea acestei echipe, se poate vedea în fiecare meci pe care îl susține, indiferent dacă e amical sau oficial. Etapa trecută ar fi trebuit să susțină, ca și celelalte, primul meci al returului, însă având în vedere retragerea CSM Roman din campionat, echipa rădăuțeană a organizat un amical în locul meciului din campionat. Într-o formă extraordinară, bucovinenii i-au învins pe cei de la Unirea Curteşti cu un scor de handbal, și anume 12-1. Ieri, Bucovina Rădăuți, a învins din nou, însă de această dată cu un scor de tenis, 6-0, într-un meci care acum a avut miză, contând în campionatul Ligii a 3-a.

Mereu constantă în rezultate, într-o formă excelentă, din ce în ce mai periculoasă și mai bună, echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan a învins-o fără probleme pe Târgu Secuiesc care s-a întors acasă cu sacul plin de goluri și fără niciun punct. După ce a dominat încă de la începutul partidei, Bucovina Rădăuți a reușit sa deschidă scorul în minutul 18, prin ex-suceveanul Andrei Cerlincă. 19 minute mai târziu, căpitanul Vasile Vitu reușea să dubleze avantajul, marcând un frumos gol cu capul în urma unei faze fixe.

Când toți se așteptau ca scorul pauzei sa fie stabilit deja, în minutul 44′, Andrei Cerlincă surprinde apărarea Târgului Secuiesc, marcând al treilea gol pentru rădăuțeni. În minutul 75, nou-intratul Ionel Stoian îl doboară pe portarul oaspeților ducând tabela la 4-0. Doar 2 minute au fost lăsați să respire cei de la Târgu Secuiesc, iar în minutul 77, un alt nou-intrat, Robert Ciobanu, marchează al cincilea gol luându-le orice şansă oaspeților de a mai reveni. Ionel Stoian stabilește în minutul 85 scorul final și anume 6-0.

Bucovina Rădăuți a început partida cu: Puianu, Alecsandru, Vitu (c), Antonesei, Coajă, Stănescu, Ungurianu, Dănilă, Busuioc, Cerlincă, Ionesi. Pe parcursul meciului au mai intrat Stoian, Ciobanu, Bosînceanu, Păiuş.

În urma acestei etape, Bucovina Rădăuți revine unde îi este locul și unde merită: pe podiumul Ligii a 3-a. Reușește să adune 34 de puncte, luându-i locul 3 Ştiinței Miroslava, care surprinzător a fost învinsă de CSM Pașcani, după ce Firan a declarat-o câştigătoare pe echipa aflată pe locul 12, în urma unui penalty transformat în minutul 9 în poarta lui Jan Turiță. În următoarea etapă, Bucovina Rădăuți se deplasează la Buzău unde va întâlni echipa de pe locul al 9-lea, Metalul, care vine după o înfrângere în fața liderului Gloria Buzău.

Rezultatele etapei a XVII-a:

(8 martie) CSM Paşcani – Ştiința Miroslava: 1-0

(9 martie) CSM Focşani – Râmnicu Sărat: 1-0

Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava: 1-1

Bucovina Rădăuți – KSE Târgu Secuiesc: 6-0

Gloria Buzău – Metalul Buzău: 2-0

Ceahlăul Piatra Neamț – Sporting Lieşti: 1-2

Sănătatea Dărăbani – Oțelul Galați: 1-1

Articol scris de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts