Bucovina Rădăuți dă semne de revenire după victoria spectaculoasă cu Știința Miroslava

După o perioadă cu rezultate nefaste, Bucovina Rădăuți câștigă pe un teren unde Foresta Suceava și Ceahlăul Piatra Neamț au fost învinse. 

Echipa antrenată de Ionuț Plămadă începere returul cu o victorie importantă pe unul dintre cele mai grele terenuri din Liga a III-a. Rădăuțenii se impun la Uricani cu scorul de 3-1 și revin pe locurile de play-off. Radu Ungurianu, Ionel Stoian și Armand Șvichi și-au trecut numele pe lista marcatorilor pentru gruparea rădăuțeană care obține trei puncte aproape imposibile de obținut înaintea jocului.

Bucovina Rădăuți a surprins plăcut în jocul de la Uricani, iar formația lui Ionuț Plămadă a început jocul cum nu se putea mai bine. Rădăuțenii au forțat marcarea primului gol încă din startul partidei, însă goalkeeper-ul gazdelor a avut câteva intervenții foarte bune. În minutul 28, determinarea echipei oaspete a dat și primele roade, Bucovina a deschis scorul pe stadionul din Uricani prin Radu Ungurianu în urma unei lovituri de cap imparabile pentru goalkeeper-ul ieșenilor. Până la pauză, trupa lui Plămadă își putea dubla avantajul, dar lovitura de cap a lui Mugur Florescu a lovit transversala.

În actul secund, jocul a devenit unul echilibrat, însă rădăuțenii așteptau greșeala adversarului nevoit să iasă la joc. Ultimele minute ale jocului aveau să le aducă și liniștea jucătorilor pregătiți de Ionuț Plămadă. Ionel Stoian, golgheterul Bucovinei Rădăuți, transformă în minutul 84 o lovitură de pedeapsă, iar șansele gazdelor de a mai reveni pe tabelă erau tot mai mici. Armand Șvichi avea să dea lovitura decisivă în minutul 90 când a punctat pentru scorul de 3-0. În minuutl 93, echipa pregătită de Tibor Selymeș a reușit să reducă din diferență.

Bucovina Rădăuți: Butnariu – Spac, Dumitraș, Florescu, Coajă, Sahlean, Leonte, Ungurianu, Aftanache, Stroe, Plămadă. Au mai intrat: Stoian, Baciu, Coroamă, Șvichi

În urma acestei victorii, Bucovina Rădăuți revine pe locurile de play-off, iar moralul jucătorilor pregătiți de Ionuț Plămadă este foarte bun. În runda a doua a returului, rădăuțenii vor evolua tot în deplasare, la Vaslui, în compania formației Rapid Brodoc.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts